„Adevărul“ a stat de vorbă cu familia unui erou-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989, ucis nu întâmplător de vreun glonţ rătăcit, ci luat la ţintă de lunetişti deoarece era printre organizatorii baricadei de la Intercontinental. Lecţia de viaţă şi de moarte a lui Emil Duhnea este cu atât mai cutremurătoare şi mai semnificativă pentru ce a însemnat eliberarea de un regim totalitar.
La 39 ani, Emil Duhnea era un intelectual de rasă, una dintre minţile strălucite ale României. Era doctor în Ştiinţe Economice, titlu obţinut la 32 ani cu o teză vizionară despre bursa de mărfuri. Emil era absolvent de Comerţ Exterior, apoi urmase Dreptul, ca să îşi desăvârşească educaţia, căci visa să reprezinte România pe piaţa comercială internaţională. Era căsătorit, avea doi copii mici, iar al treilea era pe drum. Avea o situaţie materială excelentă pentru acea vreme – spune familia. Dar Emil Duhnea, ca toată România, n-avea tocmai ceea ce conta enorm: Libertatea. Plecarea În seara zilei de 21 Decembrie 1989, după ce şi-a culcat copiii, Emil Duhnea a ieşit în Piaţa Universităţii, iar după câteva ore a venit acasă cât să se schimbe de haine. Era ud din cap până-n picioare de tunurile de apă puse pe demonstranţii care se încăpăţânau să rămână pe baricadă. S-a îmbrăcat cu haine uscate, a luat nişte hârtii şi pixuri ca să scrie revendicări, şi-a lăsat buletinul acasă şi a plecat din nou. Nimeni şi nimic nu l-ar fi putut opri; deşi putea să stea liniştit acasă. Avea deja actele depuse pentru emigrare, să plece cu toată familia în SUA. Emil, o capacitate de care România avea nevoie Născut la 15 iulie 1950, la Constanţa, Emil Duhnea fusese lector la Academia de Ştiinţe Economice, apoi lucrase o scurtă perioadă în comerţul exterior al României. Dar ideile lui erau prea revoluţionare pentru regimul comunist, mai ales că Emil refuzase să se înregimenteze în partid. Iar parcursul lui ascendent nu putea continua în afara Partidului Comunist sau a Securităţii.
Oricum, Emil era prea diferit de omul-robot pe care şi-l dorea dictatura. Asculta muzică străină, citea cărţi şi reviste străine (publicaţii care erau interzise în ţară), era un cinefil împătimit, abonat la Biblioteca Americană – de unde împrumuta casete video cu cele mai noi filme, purta părul lung şi barbă. „Ce fel de element este acesta, tovarăşi?“, s-au întrebat indignaţi activiştii. Proscris de regim, căutat pentru inteligenţa lui Când alegeai să ceri oficial plecarea din ţară, te aştepta o viaţă de proscris în România comunistă. Cât mai stăteai aici, lumea te-ar fi evitat ca pe un ciumat. Începea marginalizarea. De aceea, foarte mulţi români care au emigrat au preferat să o facă pe ascuns, fugind din ţară peste noapte. Înainte îşi puneau discret averea la adăpost nemailăsând nimic pe numele lor, ca să nu aibă statul român ce confisca.
continuare pe www.adevarul.ro