RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Moscova acuză Franța că refuză să coopereze în cazul arestării fondatorului Telegram. Ce a cerut diplomația rusă?

Ambasada Rusiei la Paris a acuzat, duminică, autoritățile franceze că „refuză să coopereze” cu Moscova în urma arestării în Franţa a lui Pavel Pavel, patronul aplicației de mesagerie Telegram.

„Am cerut imediat autorităţilor franceze să explice motivele reţinerii sale şi am cerut ca drepturile sale să fie protejate şi să i se acorde acces consular. Până în prezent, partea franceză a refuzat în continuare să coopereze pe această temă”, a acuzat ambasada Rusiei la Paris, citată de agenţia de presă Ria Novosti, conform News.ro.

Arestarea lui Pavel Durov, cofondatorul și CEO al aplicației de mesagerie Telegram, a declanșat un val de reacții la vârful Federației Ruse.

Pavel Durov, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut pe aeroportul Bourget din afara Parisului, a informat presa franceză, citând surse neidentificate, și urma să apară duminică în instanță. Născut în Rusia, el a fondat Telegram împreună cu fratele său în 2013, aplicația de mesagerie criptată ajungând că fie influentă în Rusia, Ucraina și republicile fostei Uniuni Sovietice.

  

El sosise de la Baku, în Azerbaidjan, a spus o altă sursă apropiată cazului. El are și cetățenie franceză, dar și emirateză.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Republicanii au câștigat Camera Reprezentanților. Cum a reacționat Joe Biden

Redacția

Geopolitică în farfurie. Macron, la un pas „să-l OTRĂVEASCĂ” pe Xi cu “Le russe” în Pirinei

Redacția

Vedete de la Hollywood și cele mai mari nume din modă au luat parte la înmormântarea legendarului creator „Valentino“

Redacția
Încarcă...