
Au apărut imagini cu momentul în care s-a produs accidentul de la Suceava. O cameră de supraveghere montată pe un stâlp a surprins coliziunea dintre microbuzul școlar în care se aflau 19 copii și două autoturisme. Imaginile au un puternic impact emoțional.
În imagini se vede cum șoferul unui autoturism frânează brusc. Din spate vine o altă mașină cu viteză și, ca să evite impactul, intră pe contrasens. Acela este momentul în care se ciocnește cu microbuzul care circula regulamentar și care s-a răsturnat în urma impactului.
23 de persoane au ajuns la spital în urma acestui accident, pentru evaluare. Toți răniții sunt conștienți.
10 ambulanțe, o mașină pentru victime multiple și una de descarcerare au ajuns la locul accidentului, după ce a fost activat planul roșu.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz.


