News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Moment-cheie în mediul universitar american: Miliardarul care a forțat demisia președintei de la Harvard, acuzată de antisemitism, atacă și politica universității privind diversitatea, pe care o califică drept ”rasistă” la adresa albilor, asiaticilor și evreilor

Miliardarul american Bill Ackman, care a condus campania publică ce a dus la demisia forțată a președintei Universității Harvard, spune că antisemitismul din mediul universitar american este indicatorul unor probleme sistemice. El a pus acum ținta pe politica de diversitate a Universității Harvard, pe care o acuză că a distorsionat performanțele academice, transmite The Times.

La câteva ore după ce a salutat demisia lui Claudine Gay, care a fost acuzată puternic de antisemitism, Ackman – manager de fonduri de investiții care a donat milioane de euro pentru Harvard și a devenit o voce conservatoare de prim rang împotriva șefilor marilor universități americane (așa-numita Ivy League), a postat miercuri pe Twitter/X o polemică de 4.000 de cuvinte în care susține că politica de diversitate, echitate și incluziune (DEI) a Universității Harvard nu este o forță pusă în folosul binelui, ci mai degrabă „o mișcare de susținere politică în beneficiul anumitor grupuri”.

Ackman a afirmat că politica de diversitate a Harvard este „rasistă” și că este folosită de susținătorii săi pentru a ține sub control libertatea de exprimare.

„În cadrul politicii de diversitate, gradul de oprimare este determinat de locul în care se află pe o așa-numită piramidă intersecțională a oprimării,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Strategia Guvernului: asumarea răspunderii pe pachete distincte pentru a preveni decizii nefavorabile ale Curții Constituționale

Redacția

Într-un sezon în care Novak Djokovic a făcut legea, Roger Federer a fost votat cel mai iubit jucător din circuitul ATP

Redacția

Alpine A290 Rallye: Model electric de raliuri

Redacția
Încarcă...