„Nu avem în vedere majorarea impozitelor, nu creştem taxarea PFA, respingem amnistia fiscală”, susţin oficialii ministerului.

Ministerul Finanţelor a reacţionat, ieri, la proiectul de modificare a Codului Fiscal apărut în presă, precizând că nu îşi asumă proiectul şi că nu are în vedere majorarea impozitelor sau contribuţiilor, nici creşterea taxelor pentru persoanele fizice autorizate (PFA). În plus, ministerul susţine, într-un comunicat remis News.ro, că respinge ideea de aministie fiscală, dar nu precizează dacă proiectul a fost sau nu realizat în cadrul instituţiei. Proiectul de act normativ, obţinut de Profit.ro, propune o amnistie fiscală pentru averile nejustificate de până la un milion de euro, contribuabilii primind o perioadă de graţie, până pe 31 martie 2017, ca să fie declare aceste sume la Fisc şi să plătească impozit de 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, averile vor fi taxate cu 75%.
De asemenea, proiectul prevede majorarea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS. În plus, rata de taxare pentru PFA s-ar dubla. Pe de altă parte, proiectul îi obligă pe angajatori să majoreze salariile brute pentru a compensa creşterea contribuţiilor. Însă Ministerul Finanţelor respinge proiectul, fără a preciza dacă acesta a fost sau nu realizat în cadrul instituţiei. “Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanţelor Publice care să includă majorări de taxe şi de impozite sau de contribuţii sociale obligatorii”, arată o reacţie transmisă News.ro. Potrivit ministeruluui, nu sunt prevăzute creşteri de taxe până la finalul acestui an. “
Aşa cum am menţionat în nenumărate rânduri, Ministerul Finanţelor Publice nu are în vedere majorări de taxe şi impozite în acest an. Singurele măsuri care au fost şi sunt vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale şi în favoarea activităţii economice”, se mai arată în comunicat. Ministrul Finanţelor admite că a cerut analize privind fiscalitatea, dar nu un astfel de proiect. “Am cerut experţilor din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea şi crearea unor condiţii mai bune pentru mediul de afaceri. În acest context, creşterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activităţi independente”, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu, citată în comunicat. Ministrul Finanţelor,
Anca Dragu, a sugerat miercuri, la Europa FM, că proiectul de modificare a Codului Fiscal publicat de Profit.ro poate fi una dintre analizele care s-au făcut “cel mult” la nivelul tehnic în minister, însă a precizat că nu a aflat din presă despre el şi că, atât timp cât nu poartă semnătura sa, nu poate fi vorba despre o propunere a instituţiei pe care o conduce.
Sursa: ziaruldeiasi.ro


