NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Medic: Celulele stem, o afacere de miliarde, fără niciun vindecat

Terapia cu celule stem este o afacere de peste şapte miliarde de dolari, din care 3,6 miliarde investiţi în cercetare şi 3,7 miliarde în terapie, dar în care, până acum, nu avem niciun singur pacient vindecat, a declarat ieri academicianul Laurenţiu M. Popescu, directorul institutului „Victor Babeş”.

„Cum s-ar putea repara sau regenera asemenea organe, cum ar fi creierul, nervii, inima, ficatul, plămânii. Toată lumea ştie că este o excitaţie internaţională în legătura cu folosirea celulelor stem. Dar, ca să fiu foarte sincer, nimeni nu ştie destinaţia lor medicală. Mie îmi place să spun că avem de-a face cu o dogmă. Orice reparare se face cu celule stem. Numai că sute, ca să nu spun mii de studii, inclusiv trialuri clinice făcute de cele mai înalte foruri, cele mai prestigioase facultăţi, demonstrează că suntem departe de a face terapie cu celule stem. Suntem între speranţă şi incertitudine. S-au alocat 3,6 miliarde de dolari în cercetare şi 3,7 miliarde de dolari pentru terapia cu celule stem (la nivel mondial – n.r.). Este, deci, o afacere de peste şapte miliarde de dolari. Aş vrea să-mi arate şi mie cineva o persoană cu fractură de coloană sau infarct care a fost vindecată cu celule stem. Una singură”, a spus academicianul.

El susţine că injectarea de celule stem pure nu va rezolva niciodată nicio boală şi pledează pentru folosirea tandemului celule stem – telocite. „În problema restaurării, regenerării, indiferent despre ce tip de ţesut este vorba, trebuie renunţat la această dogmă – celule stem pure. Injectarea de celule stem pure, îmi iau răspunderea în faţa dumneavoastră să spun, nu va rezolva niciodată nicio boală. Pentru că celulele stem trăiesc în organismul uman sau animal în nişte spaţii, în nişte camere speciale, unde ele au un mediu ambiant extrem de complicat, sunt înconjurate, învăluite de telocite, de asemenea, de proteinele din spaţiul extracelular, au contact cu vasele sanguine şi primesc informaţii nervoase. Ce vrem noi să facem? Smulgem o celulă stem de undeva, o purificăm şi o injectăm şi cerem acelei celule să ştie unde să se ducă. Dar ea nu are nicio informaţie ca să găsească locul unde trebuie să se ducă. Apoi, ea trebuie să primească un semnal prin care să se dividă într-o celulă a organului respectiv şi o nouă celulă stem”, a explicat Laurenţiu M. Popescu, precizând că celulele stem nu trebuie să mai fie considerate „actori de Hollywood” care rezolvă orice.

  

sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Sezonul căzuților din copaci, în localitățile din zona Pașcaniului

Ema Roman

Bilanțul infecțiilor cu coronavirus ajunge la 13.512, dintre care 5.269 s-au vindecat

Redacția

Nu găsiți în farmacii medicamentele de care aveți nevoie? Sunați la acest număr!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site