
Spitalul CF Pașcani s-a alăturat tuturor unităților medicale din țară și a luat măsurile care se impun în privința limitării răspândirii cu coronavirus. Una dintre deciziile luate la nivel de unitate medicală a fost închiderea Compartimentului de Recuperare, unde în general beneficiază de serviciile medicale, pacienți în vârstă, categorie cu risc mare în cazul unei posibile infectări cu coronavirus. Ultimii pacienți au fost externați vineri, 13 martie.
Directorul Spitalului CF Pașcani,dr. Cătălina Roșca, a participat la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență a Ministerului Transporturilor, unitatea fiind în jurisdicția acestui minister.
”Măsurile luate de Spitalul CF Pașcani, în primul rând reducerea numărului de internări programabile, la un număr de doi pacienți pe zi, și pe medie. Persoanele care se adresează unității medicale trebuie să aibă bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist, în acest fel considerându-se că s-a făcut o triere a acestora. Nu sunt acceptați în incinta unității pacienții care prezintă semne respiratorii: tuse, strănut, dureri în gât, respirație deficitară și febră, acestea fiind principalele simptome care se regăsesc în definiția de caz Covid -2019. Am asigurat toate materialele necesare de dezinfecție, care pot fi aplicate la nivelul spitalului și au efect pentru limitarea răspândirii coronavirusului . Pe piață nu se mai găsesc măști de protecție, foarte greu costume în tot asamblul lor, însă am achiziționat ce s-a putu”, ne-a declarat dr. Cătălina Roșca, directorul Spitalului CF Pașcani.
Spitalul CF Pașcani aparține de Ministerul Transporturilor. În ţară sunt 15 spitale CF, cu peste 3.000 de paturi şi aproximativ 3.500 de angajaţi.


