
Fostul prefect al Iașului, Marian Șerbescu, revine la Casa Pătrată. De aceasta dată el va ocupa funcția de subprefect alături de Felix Guzga. Decizia a fost luată în cadrul ședinței PSD de duminică, 2 martie 2025.
Amintim că Marian Șerbescu a ocupat funcția de prefect din aprilie 2017 și a fost înlocuit din funcție în anul 2019. Mandatul său a durat 2 ani și 9 luni.
În ceea ce privește funcția de prefect, Prof. Dr. Luciana Antoci, inspector școlar general ISJ Iași (PNL), va fi noul prefect al Iașului, în locul actualului prefect, Felix Guzgă (PSD).
Timp de mai mulți ani, numirile în funcția de prefect al Iașului au fost făcute de PSD, însă, de această dată, se pare că lucrurile s-au schimbat, iar în fruntea instituției va fi numit un membru PNL. După ce fostul prefect, actual deputat, Bogdan Cojocaru (PSD), și-a dat demisia pentru a putea candida pentru funcția de președinte CJ în cadrul alegerilor din iunie 2024, locul său a fost preluat de Felix Guzgă, atunci, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului.
sursa bzi.ro


