RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Lucrările de apă și canalizare din suburbia Gâștești au fost finalizate. Locuitorii pot încheia contractele cu ApaVital

Locuitorii din suburbia Gâștești a municipiului Pașcani pot beneficia de acum de noile rețele de apă și canalizare, după ce au fost finalizate lucrările din cadrul contractului CL12 „Extinderea sistemului de apă și canalizare în Județul Iași – Axa 10 – Pașcani”, parte a proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, cofinanțat prin POIM-PDD.

Prin acest proiect, Gâșteștiul a fost racordat la rețeaua de alimentare cu apă potabilă și canalizare a apelor uzate menajere. Investiția a inclus: 2.852 metri de conductă de aducțiune, 2 rezervoare, 3 stații de pompare, o stație de clorinare și 18.546 metri de rețea de distribuție, cu 1.135 branșamente la imobile;pentru canalizare, 9 stații de pompare, 5.389 metri conducte de refulare și 17.137 metri de rețea, cu 887 racorduri la imobile.

Valoarea contractului depășește 93 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată în principal din fonduri europene, cu contribuția ApaVital, a Consiliului Județean Iași, a Consiliului Local Pașcani și a Guvernului României.

Reprezentanții ApaVital precizează că, pentru a putea încheia contractele de furnizare, fiecare proprietar trebuie să finalizeze rețeaua interioară de apă și canalizare până la căminele de branșament.

  

Detalii despre documentele necesare pot fi consultate pe site-ul www.apavital.ro, la secțiunea „Încheierea contractului”. De asemenea, cetățenii pot solicita sprijin direct la sediul ApaVital din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25, clădirea TECO CRIS.

Comunicat de presă Apavital:

”Vă aducem la cunoștință că au fost finalizate lucrările din cadrul contractului de lucrări CL12 „Extinderea sistemului de apă și canalizare în Județul Iași – Axa 10 – Pașcani”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași”, cofinanțat prin POIM-PDD.
Prin acest proiect a fost realizat sistemul de alimentare cu apă potabilă și de canalizare a apelor uzate menajere în suburbia Gâștești a municipiului Pașcani.
Știm că această investiție este importantă pentru confortul și siguranța dumneavoastră, de aceea vrem să vă oferim toate informațiile cât mai clar. Concret, în suburbia Gâștești au fost realizate următoarele investiții:

Apă potabilă

  • 2.852 metri conductă de aducțiune de apă;
  • 2 rezervoare de înmagazinare a apei;
  • 3 stații de pompare;
  • 1 stație de clorinare;
  • 18.546 metri rețea de distribuție, cu 1.135 branșamente la imobile.

Canalizare

  • 9 stații de pompare a apelor uzate;
  • 5.389 metri de conducte de refulare a apelor uzate;
  • 17.137 metri rețea de canalizare, cu 887 racorduri la imobile.

Toate acestea înseamnă nu doar kilometri de conducte, ci și un efort uman și mai ales financiar considerabil. Contractul de lucrări, în valoare de peste 93 milioane de lei, a fost finanțat în principal din fonduri europene, iar cofinanțarea a fost asigurată de APAVITAL, de Consiliul Județean Iași, de Consiliul Local Pașcani și de Guvernul României. Pentru APAVITAL, acest proiect a însemnat atât o contribuție financiară importantă, cât și mobilizarea echipelor tehnice și comerciale, care au fost permanent în teren și în dialog cu locuitorii din suburbia Gâștești, de la proiectare până la finalizarea lucrărilor.

Pentru a putea încheia contractele de furnizare a apei potabile și de canalizare a apelor uzate menajere, este necesar ca fiecare utilizator:

  • să își finalizeze rețeaua interioară de alimentare cu apă până la căminul de branșament la apa potabilă;
  • să își finalizeze rețeaua interioară de canalizare până la căminul de racordare la rețeaua de canalizare.

Înțelegem că aceste lucrări pot însemna un efort organizatoric și financiar și suntem alături de dumneavoastră cu informații și sprijin, în limita competențelor noastre. Pentru detalii privind documentele necesare la încheierea contractelor, vă rugăm să consultați site-ul APAVITAL, la rubrica „Încheierea contractului”:
https://www.apavital.ro/incheierea-contractului

Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de lămuriri, ne puteți contacta direct. Colegii noștri din cadrul Serviciului Comercial APAVITAL vă stau la dispoziție la sediul din:
mun. Pașcani, str. Grădiniței, nr. 25, clădirea TECO CRIS.
Vă mulțumim pentru colaborare și pentru deschiderea de a parcurge împreună acești pași necesari pentru utilizarea în condiții optime a noilor rețele de apă și canalizare”.


Related posts

Administrația locală va amplasa 100 de bănci și 50 de coșuri de gunoi pe raza municipiului

Răzvan Grecu

Lucrările de modernizare ale DJ 207M: A.I.Cuza-Kogălniceni, s-au finalizat

Redacția

Guvernul, generos cu primarii care nu au terminat nici acum proiectele din PNDL începute în 2015: Contractele pot fi prelungite încă doi ani

Redacția
Încarcă...