RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Locul II și mențiune la matematică aplicată, pentru doi elevi de la Colegiul “Unirea”

Doi elevi de la Colegiul Tehnic CF “Unirea” au reușit să obțină medalia de argint, respectiv bronz, la un concurs în care s-au duelat cu matematicieni din toată țara.

Alin Budeanu este în clasa a X-a C și până acum a participat, în nenumărate rânduri, la concursuri și olimpiade care îi testează abilitățile de matematician. Nu s-a dat în lături de la nicio provocare, ba mai mult, se mândrește cu rezultate bune la fiecare activitate la care a participat.

  

Anul acesta, a întrecut orice așteptare, reușind să obțină locul II pe țară la un concurs în care 600 de elevi din toată România, se bat anul în cifre și ecuații.

Tânărul, care a fost la doar 0,5 sutimi diferență de locul I, se declară mulțumit de reușita lui, dat fiind faptul că a fost luat prin surprindere de modul cum au fost construite subiectele testării.

Acesta a fost îndrumat de către profesoara Florinela Popa, care, se pare că a avut grijă ca Alin să le arate matematicienilor din toată țara, că reușește să pătrundă și să deslușească  tainele cifrelor.

La același concurs, desfășurat la Iași, și aflat la a XVII-a ediție, a participat și Laura Cornei.

Obișnuiți să o întrebăm de olimpiade și concursuri la engleză și franceză, am fost luați prin surprindere când am aflat că este totodată filolog și matematician.

Laura, care a obținut prima mențiune, fiind foarte aproape de locul al III-lea, este pregătită și îndrumată de către profesoara de matematică, Luminița Acatrinei. Concursul de matematică aplicată, este dedicat marelui matematician Adolf Haimovici, și reușeste să aducă împreună cei mai buni elevi din toată țara. Anul acesta au fost peste 600 de elevi participanți, 50 de profesori însoțitori și delegații din 38 de județe. 

Vorbim despre 18 premii I, 16 premii II, 17 premii III și 178 menţiuni. S-au dat 85 de medalii, dintre care 19 de aur, 26 de argint și 41 de bronz.

 

Related posts

Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „CF Unirea”s-a încheiat. Moment de reculegere pentru Alexandru Ștefan Ungureanu. Vezi cine a câștigat titlul de Miss și Mister Boboc! (GALERIE FOTO – VIDEO)

Redacția

Acțiune de prevenție la Centrul de Servicii Sociale din Târgu Frumos

Diana Marcu

Lista premianţilor la Concursul Naţional „I. Teodoreanu”. O elevă de la “Sadoveanu” a câștigat premiul cel mare

Redacția
Încarcă...