RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Lira sterlină va scădea la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani dacă Marea Britanie va ieşi din UE fără un acord

Lira sterlină va scădea la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără un acord, perspectivă care pare mult mai probabilă acum, decât în urmă cu şase luni, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul analiştilor.

În prezent, există o probabilitate de 30% ca Marea Britanie să se retragă din UE în octombrie fără un acord, conform unui sondaj realizat în rândul a 13 bănci. Probabilitatera actuală este de trei ori mai ridicată comparativ cu un sondaj efectuat în februarie. Un astfel de deznodământ ar provoca deprecierea lirei sterline cu peste 9%, la 1,10 dolari pe unitate, cel mai scăzut nivel din ultimii 34 de ani, potrivit mediei estimărilor analiştilor.

  

Cel mai recent sondaj mai arată că, la mai puţin de trei luni până la Brexit, posibilităţile rămân deschise. Analiştii consideră că există probabilităţi egale pentru ieşirea din UE fără acord, o nouă amânare a datei şi organizarea de alegeri generale înainte de 31 octombrie. Încheierea unui acord până la termenul limită este considerată ca fiind cel mai improbabil rezultate, cu o şansă de 15%.

”Se pare că piaţa anticipează un risc în continuă creştere pentru un Brexit fără acord”, a afirmat Luke Hickmore, manager de fonduri la Aberdeen Standard Investments, adăugând că există riscul anticipării tot mai mari a unei crize valutare. Hickmore a spus că lucra în timpul aşa-zisei Black Wednesday din 1992 şi că nu vrea să mai vadă o astfel de situaţie.

Lira sterlină a scăzut cu aproape 10% în săptămâna acelei Black Wednesday din septembrie 1992, când Marea Britanie a fost nevoită să se retragă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb. Lira a scăzut cu aproape 7% de când Marea Britanie a amânat primul termen al Brexitului, de la sfârşitul lunii martie, atingând vineri 1,2140 dolari pe unitate, investitorii anticipând o probabilitate mai mare pentru un Brexit dezordonat după alegerea ca premier a lui Boris Johnson.

Deprecierea lirei sterline la 1,10 dolari pe unitate, într-un scenariu fără acord, ar marca o revenire la un nivel atins ultima oară în timpul aprecierii dolarului, în 1985.

Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Norvegia ridică toate restricțiile de pandemie: “Au trecut 561 de zile. A venit timpul să ne întoarcem la viața normală”

Redacția

FIDELIS V atrage peste 1,6 miliarde lei. Emisiunea în euro cu scadența la 7 ani și dobânda de 6,50%, a fost cea mai accesată

Redacția

De ce a donat ministrul Energiei 20% din salariu: „Era ilogic ca eu să cer cuiva să facă ceva fără să fac eu primul”

Redacția
Încarcă...