RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Leonard Rusu dezminte zvonurile privind retragerea sa din cursa electorală

Candidatul independent pentru funcția de primar și cea de consilier local Leonard Rusu a trimis un comunicat redacției noastre prin care dezminte zvonurile privind retragerea sa, zvonuri apărute „în mass media, în cercurile anumitor analiști politici, în mediile politice”.

Fostul consilier democrat-liberal arată că cererea sa pentru candidatură a fost admisă în condițiile legii de Biroul Electoral Local la 1 mai 2012 și nu s-a înregistrat nicio contestație care să vizeze candidatura sa. „Sunt candidat oficial în cursa pentru Primăria Municipiului Pașcani”, menționează comunicatul lui Leonard Rusu.

Fără a califica suplimentar zvonurile respective, în opinia independentului Rusu continuarea cursei este o chestiune de onoare. „Nu pot să dezamăgesc în primul rând pe cei 2500 de cetățeni ai Municipiului Pașcani care m-au susținut prin semnarea acelor liste necesare la depunerea candidaturii, și pe această cale le mulțumesc, și nu pot să dezamăgesc nici pe ceilalți simpatizanți din municipiul Pașcani”, scrie acesta în finalul comunicatului.

  

Related posts

Senatorul Lazăr atrage atenția asupra importanței profesiei de logoped

Marius Parteni

UPDATE: Date finale: prezența la Pașcani, sub 50 %, dar vot zdrobitor pentru demiterea președintelui (FOTO + INFOGRAFIC)

Redacția

Miting de susținere a candidatului Klaus Iohannis, duminică la Pașcani, în fața Casei de Cultură

Marius Parteni
Încarcă...