RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Lărgirea plajelor din Mamaia a crescut pericolul de înec. Salvamarii, avertisment pentru turiști

În stațiunea Mamaia pericolul de înec a crescut după lărgirea plajelor, prin îngustarea porțiunii de apă de la mal la geamandură la cel mult 20 de metri. Salvamarii se așteaptă la un sezon dificil, cu incidente, mai ales atunci când marea este agitată.

Odată cu lărgirea plajelor din Mamaia, în mare panta de înclinare este abruptă, altfel spus trecerea de la apă mică la apă adâncă este bruscă.

Eduard Mănăilă, salvamar Mamaia: La mal, apa are 15-20 de centimetri, iar la baliză avea 1,70.

Salvamarii le cer insistent turiştilor să înoate doar până la balizele de semnalizare din mare.

  

Valentin Ivan, șef sector salvamari Mamaia: Zona de îmbăiere este foarte îngustată faţă de anii precedenţi. Dacă anul trecut am avut 150 de metri până la balize, anul acesta avem 20 de metri sau mai puţin. Vedeţi şi dumneavoastră, cam 10 metri sunt aici.

Zona de dincolo de balize este destinată exclusiv ambarcaţiunilor de agrement, în niciun caz îmbăierii. Apa este adâncă şi chiar şi cei mai buni înotători îşi pot pune viaţa în pericol.

Bogdan Vartan, salvamar Mamaia: De la doi metri metri, la doi metri jumătate, trei metri şi ajunge chiar până la cinci metri adâncime. Turiștii să respecte semnificaţia steguleţelor amplasate la posturile de salvamar şi dacă respectă aceste indicaţii totul va fi bine şi pentru ei şi pentru noi. Ne face munca mai uşoară şi sejurul lor va fi mult mai plăcut.

Turiştii care se află, în acestă perioadă, pe litoral spun că nu intră în mare deoarece apa este rece. Oamenii cred și că este periculos să înoţi la Mamaia.

Turistă: Fiind foarte adâncă, dacă nu știi să înoți, mai bine stai la mal…

Nicuşor Buzgaru, director adjunct ABADL: Profilul nou generat se aseamănă cu profile existente natural, cum ar fi la Eforie, zona de cordon, cum ar fi la Vama Veche, zone care sunt folosite fără probleme deosebite în activităţile turistice.

Deocamdată, cele mai multe sectoare din Mamaia nu pot fi amenajate cu șezlonguri şi umbrele, întrucât plajele vor fi predate operatorilor abia de la 1 iulie.

digi24

Related posts

3 tehnici pentru oprirea gândurilor negative și a grijilor

Redacția

Indemnizaţiile de şomaj vor fi plătite cu zece zile mai repede

Redacția

Atelier de încondeiat ouăle, la Ruginoasa

Ema Roman
Încarcă...