RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

La munte sau la mare, sute de bugetari ieşeni se spetesc învăţând. Se „perfecționează“

Funcţionarii din diverse instituţii bugetare au fost trimişi să înveţe. „E şi o formă de recompensă pentru cei care vor să înveţe“, admite un primar. Pentru fiecare, instituţia la care e angajat a plătit între 2.000 şi 3.500 de lei. Cu ce se alege contribuabilul de rând?

 

  

Prin Legea 188, privind Statutul funcţio­narului public, persoanele care ocupă funcţii publice „au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbu­nătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională“, iar „autorităţile şi instituţiile pu­blice au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru aco­perirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici“.

Iar aceştia se întorc cu diplome acasă, altfel trebuie să restituie cheltuielile cu perfecţionarea, se arată în aceeaşi lege. Interesant e că legea respectivă nu prevede nicio perioadă în decursul anului, astfel că toţi cei dornici să înveţe se înghesuie pe parcursul a patru luni, din iunie până în septembrie, cu precădere în iulie şi august, la mare şi la munte.

Hoteluri de trei şi patru stele

Peste 20 de primării din judeţul Iaşi şi-au trimis angajaţii să înveţe în plin sezon estival. Pe o listă publicată de recorder.ro, alcătuită pe baza informaţiilor publice de pe platforma de licitaţii electronice (SEAP), sunt menţionate, printre altele, Primăriile Ţibăneşti (20 de cursanţi), Bârnova şi Gropniţa (câte 7), Hârlău, Co­marna şi Movileni (câte 6). Recordul na­ţional este deţinut de Primăria comunei braşovene Cristian (4.500 locuitori), care a achi­ziţionat 38 de cursuri, inclusiv pentru şoferi. Primăria Iaşi lipseşte din lista recorder.ro, unde apar în schimb Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, cu 21 de şcoliţi – găzduiţi în hoteluri de patru stele precum Majestic-Mamaia, Carpathia-Sinaia, President-Băile Felix -, Spitalul Sf. Spiridon şi Oficiul de Cadastru, alături de alte instituţii de renume din ţară: DNA, Inspecţia Judiciară, Ministerul Culturii, Poliţia Locală din Târgovişte, Institutul de Investigare a Crimelor Co­munismului şi Memoria Exilului Românesc, Consiliul Naţional pentru Combaterea Dis­criminării, Administrarea Pieţelor din Sectorul 1 al Capitalei etc.

Potrivit recor­der.ro, suma cheltuită în primele opt luni ale anului, la nivel naţional, pentru cazare, masă, deplasare şi cursuri trece de 21 de milioane de lei. La nivelul judeţului Iaşi, ea depăşeşte 300.000 de lei.

„Se întorc cu o diplomă“

„E şi bine, şi rău, depinde din ce unghi priveşti“, explică primarul comunei Moşna, Georgel Popa, care spune că, atunci când are posibilitatea, îi trimite să înveţe.

„Se întorc cu o diplomă – altfel nu-şi justifică deplasa­rea – şi cu un CD care este suportul de curs. Nu e un noroc, aşa cum n-a fost noroc faptul că până la 1 ianuarie 2017 au muncit la Primărie cu 12 milioane de lei pe lună. Mergem şi cerşim sfaturi de la unul la altul, aşa că nu e rău un curs de perfecţionare. Fac şi schimb de experienţă, rămân şi în legătură, pentru că sunt 15-20 de cursanţi într-o serie. E şi o formă de recompensă pentru cei care vor să înveţe“, admite primarul.

Formatorii care îi antrenează pe funcţionari sunt constituiţi în mai multe asociaţii, fundaţii sau firme de consultanţă. Faxmedia, de exemplu, oferă zilele acestea instruire la preţul de 800 de lei şi servicii complete de cazare la Hotelul 2D din Neptun contra sumei de 2.700 de lei (7 zile).

„Te plafonezi stând numai în Primărie şi completând adeverinţe sau alte hârtii“

„Cred că au învăţat ceva din cursurile astea. Am avut mai mulţi funcţionari pe care i-am trimis la cursuri pe domeniile lor“, spune primarul comunei Valea Seacă, Gheor­ghe Băiceanu.

De aceeaşi părere este şi Aurica Cobuz, care afirmă că e normal pentru o comună mare precum Ţibăneştiul, care are opt sate şi opt şcoli, să trimită mai mulţi angajaţi la cursuri de prefecţionare.

„În felul ăsta, poate să meargă fiecare la un curs în domeniul său“, explică primăriţa.

„Te plafonezi stând numai în Primărie şi completând adeverinţe sau alte hârtii“, adaugă ea.

Şi totuşi, sezonul perfecţionărilor care se suprapune perfect peste cel estival şi care vine după un salt salarial consistent lasă în urmă un semn de întrebare. Dacă tot e privită această veritabilă viitură de belşug şi învăţături ca o „recompensă“ (cum o numeşte şi primarul Moşnei), va avea ea efecte benefice asupra relaţiei cu oamenii care vin cu jalbe la Primărie?

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Ședință de Consiliu Local Târgu Frumos, 27 iulie 2023 (VIDEO)

Redacția

Sfârșitul erei muncii de acasă. Angajatii Zoom, platforma de apeluri video, au fost chemați înapoi în birouri

Oana Cordoneanu

Gică Zanet, viitorul purtător de cuvânt al Primăriei Pașcani. Codrin Toma intră în CL

Oana Cordoneanu
Încarcă...