”După 20 de ani de existenţă pe piaţa serviciilor de securitate din România, pot să vă spun că oamenilor încă le este greu să înţeleagă că singurii care putem să luăm măsuri concrete pentru paza noastră suntem noi înşine. 
Mulţi cred că lor nu li se va întâmpla un furt. Sau, mai grav, o agresiune. Statisticile ne contrazic evident: la fiecare 10 minute, în România, are loc un furt! Cu toate acestea, abia după ce bunurile noastre au fost furate sau distruse, securitatea apare pe lista de priorităţi. Mulţi dintre clienţii care apelează la noi după ce sunt victimele unor astfel de infracţiuni, înţeleg abia atunci că furtul este mai scump decât anitfurtul”, arată Vergil Darie, patronul celor mai experimentate firme ieşene în domeniul serviciilor de securitate, Grupul de firme Molid M.T.S. Acesta a mai adăugat că mulţi dintre ieşenii care apelează la serviciile firmei pentru a-şi instala un sistem de alarmare la efractie şi pentru monitorizare, au surpiza să constate că acest tip de protecţie nu costă atât de mult cât credeau şi cu siguranţă îi costă mai puţin decât paguba rezultată în urma furtului.
O altă categorie sigură de victime a hoţilor:”Îmi pot instala şi singur un sistem de securitate!”
Alături de cei care cred că nu vor fi niciodată victimile infractorilor, o altă categorie sigură de victime sunt cei care îşi achiziţionează singuri sisteme antiefracţie sau/şi de monitorizare video. De multe ori acestea sunt de proastă calitate sau prost amplasate şi nu ajută cu nimic în oprirea sau depistarea infractorilor. ”Am avut client care îşi comandase un sistem de monitorizare video destul de scump, dar care s-a dovedit a fi inutil. După ce i-au spart hoţii casa, aceştia nu au putut fi identificaţi pentru că imaginile erau neclare, iar camerele au fost amplasate inadecvat. Un astfel de sistem dacă nu e de calitate sau dacă nu e amplasat unde trebuie, e inutil. Sistemele de monitorizare şi alarmare se configurează în funcţie de imobilul care este protejat. De aceea este necesar să se apeleze la sfatul unor profesionişti care cunosc detaliile tehnice legate de acest domeniu. Sistemele de alarmare simple pot porni de la sume mici faţă de cât de mult ne pot ajuta. Dar trebui să alegi in cunostinţă de cauză. Securitatea este un domeniu în care sunt necesare cunoştinţe specializate pentru a putea lua acele măsuri care să ne protejeze cu adevărat. Cei care doresc într-adevăr să se protejeze, ar trebui măcar să se consulte cu specialistii unei firme serioase în domeniu. Informaţia specializată şi tehnologia avansată, nu înlocuitorii, ne pot proteja de ameninţări!”, a mai adăugat Virgil Darie.
Un sistem de alarmare este suficient pentru a ţine infractorii departe?
De asemenea, mai trebuie subliniat că doar instalarea unui sistem de alarmare nu este suficientă. Foarte importantă este şi monitorizarea acestuia printr-un dispecerat specializat. ”Prin această supraveghere permanentă se observă starea sistemului de alarmare dar se şi poate interveni operativ, profesionist, în situaţia în care există tentative de pătrundere neautorizată în spaţiul protejat. Experienţa dobandită în cei peste 20 de ani de existenţă, ne-a demonstrat că asigurarea securităţii presupune o gamă largă de servicii care au efectul dorit dacă sunt asigurate de profesionişti. Deşi toată lumea asociază Grupul de firme Molid, în principal, cu prezenta agenţilor echipelor de intervenţie rapidă, activitatea noastră este mult mai complexă şi are în spate o infrastructură care a fost construită în ani de zile, acumulând experienţă în toate ramurile din domeniului securităţii”, a mai adăugat Virgil Darie.
*Informaţi-vă corect asupra soluţiei de securitate dorită şi necesară
Consultanţa este un prim pas important în vederea alegerii soluţiilor care să rezolve cerinţele de securitate în concordanţă cu normele de securitate ale legislaţiei în vigoare şi, mai ales, care să rezolve nevoia de securitate a beneficiarului. Din acest motiv, îndemnăm clienţii să folosească experienţa noastră pentru a se informa corect şi deplin asupra soluţiei de securitate dorită şi necesară. Proiectarea competentă a sistemelor de securitate plecând de la o analiză obiectivă a necesitaţilor de securitate: ne referim aici la obiectivele cu destinaţii speciale , aşa cum sunt ele definite de prevederile legale în vigoare, şi care trebuie protejate prin sisteme de securitate instalate respectând proiecte avizate de către Inspectoratele de Poliţie. Proiectarea se referă atât la sistemele de alarmare la efracţie şi supraveghere video, cât şi la sistemele de semnalizare a incendiilor, iar proiectele se întocmesc doar de către persoane care au urmat cursuri de specializare şi care sunt, apoi, avizate pentru această activitate de către Inspectoratele de Poliţie. Proiectarea şi instalarea sistemelor de securitate sunt o componentă importantă a activităţii Grupul de firme Molid M.T.S., având la activ sisteme de anvergură, complexe şi cu multe cerinţe speciale.
*Mentenanţa corectă a sistemelor de securitate
Mentenanţa sistemelor de securitate: oferim servicii de mentenanţa a tuturor tipurilor de sisteme de securitate, deoarece o bună întreţinere a echipamentul tehnic este singura soluţie care îi oferă acestuia funcţionarea corespunzătoare, pentru scopul în care a fost instalat şi fără să deranjeze utilizatorii sau riveranii. În afara faptului că mentenanţa corectă a sistemelor prelungeşte durata lor de funcţionare, acest serviciu este prevăzut şi în legislaţia obligatorie în vigoare.
*Evaluarea riscului la care vă expuneţi
Evaluarea riscului la securitate fizică în conformitate cu H.G. 301/2012, presupune identificarea tuturor vulnerabilităţilor şi a riscurilor la care se expune un obiectiv şi oferă soluţiile cele mai eficiente pentru paza şi protecţia acestora. Întocmirea unei astfel de evaluări şi indicarea măsurilor de urmat înseamnă asumarea unui răspunderi importante, pe carefirmele din Grupul Molid M.T.S. şi-o asumă bazându-se pe experienţă şi competenţă.
*Monitorizare şi intervenţie eficientă: Grpul de firme Molid M.T.S. are cel mai mare număr de patrule operative pe suprafaţa municipiului Iaşi!
Monitorizare şi intervenţie la peste 5000 de obiective monitorizate. Acest serviciu constă în protecţia electronică a bunurilor şi persoanelor, prin conectarea sistemelor de alarmare la dispeceratele proprii şi asigurarea intervenţiei operative a patrulelor la obiectivele aflate în alarmare. Varietatea obiectivelor pe care le monitorizăm (unităţi bancare, hypermarket-uri, şcoli, locuinţe, birouri, policlinici sau cabinete medicale, etc.), destinaţia lor diferită, locaţiile şi mărimea obiectivelor, cerinţele speciale ale unor beneficiari, toate aceste repere fac din activitatea de monitorizare şi intervenţie o confruntare continuă cu situaţii care nu seamănă una cu cealaltă şi în care numai experienţa te ghidează să iei cea mai bună decizie în cel mai scurt timp. Pe suprafaţa municipiului Iaşi avem, judicios repartizate, cel mai mare număr de patrule operative declarate în documentele de avizare legale, astfel încât intervenţiile la obiectivele aflate în alarmare să aibă loc în timp scurt şi să fie eficiente. Echipajele de intervenţie beneficiază de autoturisme, autoturisme de teren, motociclete şi ATV-uri astfel încât să acoperim intervenţia în orice anotimp sau teren. Echipajele de intervenţie au echipamente de protecţie şi autoapărare, poarta însemne distinctive şi sunt intens pregătite pentru a face faţă oricărei provocări care poate să apară în această activitate. De asemeni, grupul de firme Molid M.T.S. are patrule operative funcţionale în localităţile Paşcani, Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei, astfel încât colaborarea cu noi oferă posibilitatea intervenţiei operative în întreg judeţul Iaşi.
* Echipele Molid pregătite pentru intervenţii speciale
Intervenţie operativă în situaţii speciale: constituirea grupurilor de patrule de intervenţie care sunt instruite să intervină în situaţii speciale care implică aglomerări de persoane şi posibile acte de violenţă. Grupurile violente au devenit o realitate cotidiană, motiv pentru care suntem solicitaţi în astfel de împrejurări. Pentru a face faţă acestor situaţii, echipajele de intervenţie sunt atent echipate şi pregătite, astfel încât să poată proteja beneficiarii şi bunurile acestora.
*Posturile de pază fixe sunt susţinute de patrulele operative
*Paza umană în post fix, la obiective cu destinaţii diferite şi de calibru diferit, cu cerinţe variate şi cu solicitări importante de responsabilitate în prestarea serviciului contractat. Posturile de pază sunt susţinute de patrulele operative ori de câte ori situaţia din teren o cere, lucru care aduce valoare suplimentară serviciului de pază în post fix. În acest fel, agentul de pază nu rămâne singur în faţa pericolului şi, fiind în permanenţă legătură cu dispeceratul propriu, poate solicita intervenţia patrulelor operative.
* Însoţire / transport valori – serviciu asigurat conform legii, la nivel profesionist
Însoţire / transport valori cu autospeciale blindate este un serviciu solicitat de tot mai mulţi beneficiari care doresc securizarea transportului de numerar înspre sediu, unitatea bancară şi retur, sau a valorilor importante. Mult timp a fost considerat, de către beneficiari, un serviciu care poate fi uşor suplinit prin forţe proprii, dar care acum este solicitat, conform legii, la nivel profesionist. De asemeni, pentru autoturismele special amenajate pentru transport valori care aparţin beneficiarilor putem asigura monitorizarea GPS şi intervenţia operativă în caz de pericol.
* Peste 175.000 de ore de experienţă şi execuţia unor mari lucrări de securizare
“Începutul activităţii noastre a însemnat punerea în funcţiune a primului dispecerat de monitorizare pe linie telefonică din întreaga zonă a Moldovei; acum avem dispecerate de ultima generaţie şi peste 175.000 de ore de experienţă. În decursul celor douăzeci de ani de experienţă am instalat aceste categorii de sisteme, în configurări din cele mai variate şi securizând obiective foarte diferite. Departamentul tehnic a acumulat experienta unor mari lucrări (magazinul Metro, magazine Carrefour şi magazine din componenţa Galeriei Felicia sau Era, magazinele Praktiker, Palas Mall Iaşi, magazinele Kaufland, magazinele Lidl, policlinici şi cabinete medicale comasate, unitati militare, sedii şi reprezentante de bănci, depozite cu diferite destinaţii, clădiri ale şcolilor şi facultăţilor, etc.), arătând că putem face faţă oricărei solicitări. Ceea ce învăţăm în cadrul lucrărilor de excepţie folosim, apoi, în lucrările zilnice”, a subliniat Virgil Darie .
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


