News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Un traficant de droguri a fost urmărit de polițiștii ieșeni 600 de kilometri

Un traficant de droguri a călătorit cu poliția pe urme 600 km fără să știe. Răbdători, polițiștii l-au supravegheat la fiecare oprire, pentru a vedea dacă își va vinde marfa cuiva.

L-au reținut imediat după întoarcerea în Iași. Judecătorii s-au arătat mărinimoși, aplicându-i pedeapsa minimă. Chiar și așa, traficantul va ajunge după gratii pentru câțiva ani.

A adus drogurile cu un autocar

La începutul lui octombrie anul trecut, polițiștii au aflat despre Iulian Toader că obișnuiește să cumpere droguri din străinătate, introducându-le în țară și vânzându-le pe raza municipiului Iași. Prețul practicat pentru un gram de cannabis era de 70-80 de lei. Toader a fost pus discret sub supraveghere și s-a așteptat următoarea lui mișcare. Traficantul a ieșit din țară pe 18 noiembrie, la 5.00 dimineața, cu destinația Olanda. Nu a zăbovit mult prin străinătăți. După doar două zile, la ora 6.40, reintra în țară într-un autocar, prin vama Borș I. Din vamă a fost preluat, fără a o ști, de un echipaj de poliție, care l-a ținut sub supraveghere directă până la Iași.

Polițiștii au stat cu ochii pe Toader la prima oprire a autocarului, într-o stație Peco, la ora 7.10. Acolo, Toader și-a cumpărat de mâncare, fără a intra în legătură cu nimeni. La ora 10.00, în oprirea de la Huedin, traficantul s-a plimbat în jurul autocarului, pentru a se dezmorți. La 10.15, autocarul a oprit din nou, lângă un magazin Dedeman, pentru ca un pasager să coboare. La 13.40, o nouă pauză, în parcarea unei pensiuni de pe DE 58. Din nou, Toader s-a plimbat pe lângă autocar, fără a se întâlni cu nimeni. Tot timpul, polițiștii s-au aflat la cel mult 10-15 metri de el. În Suceava, Toader a coborât din autocar, pentru a lua un microbuz. Acesta nu a mai oprit până la destinație decât la semaforul din intersecția străzii Străpungere Silvestru cu Bacinschi, după cum au notat anchetatorii care l-au urmărit.

  

continuare pe ziaruldeiasi.ro

Related posts

Cum puteți verifica online situația permisului de conducere, câte puncte de penalizare aveți și ce amenzi rutiere

Redacția

Căruță nesemnalizată tamponată de un VW ieri noapte la Lespezi

Marius Parteni

Moarte suspectă la Moțca

Oana
Încarcă...