News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Klaus Iohannis se va întâlni, la Cotroceni, cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Ce vor discuta cei doi oficiali

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita preşedintelui Germaniei are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu omologul german se vor concentra atât pe consolidarea relaţiilor diplomatice dintre cele două state, cât şi pe cooperarea economică, în condiţiile în care Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, şi al treilea investitor în economia românească. 

„O atenţie specială va fi acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Cei doi şefi de stat vor aborda, în context, sprijinul acordat Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, securitatea energetică, măsurile de consolidare a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice, coordonarea poziţiilor în plan regional, european şi în pregătirea Summitului NATO de la Madr

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Ilie Bolojan spune că nu a știut de dosarul lui Dragoș Anastasiu. „Nu a fost un episod fericit, dar el s-a încheiat”

Redacția

Sorin Grindeanu: Dacă camioanele din Ucraina au prioritate în portul Constanța, toată conducerea portului va fi schimbată

Redacția

EURO 2024. Georgia a terminat la egalitate cu Cehia în Grupa F, unde Turcia ocupă primul loc

Redacția
Încarcă...