Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo a început vineri pe Stadionul Olimpic din capitala Japoniei, la ora locală 20:00 (14:00, în România).
Jocurile, amânate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, au fost declarate oficial deschise în cadrul acestei ceremonii, în jurul orei 23:00 (17:00, ora României), de împăratul Japoniei, Naruhito. Flacăra olimpică a fost aprinsă jumătate de oră mai târziu de japoneza Naomi Osaka, numărul doi în tenisul mondial, şi va arde până în ultima zi a competiţiei polisportive, pe 8 august.
Naomi Osaka aprinde flacăra olimpică de la Tokyo Foto: Profimedia
Împăratul Naruhito a declarat deschise JO2020
Împăratul Japoniei, Naruhito, a declarat deschise Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, în cadrul ceremoniei de deschidere a competiţiei, desfăşurată pe Stadionul Olimpic din capitala Japoniei.
„Declar deschise Jocurile de la Tokyo”, a rostit solemn împăratul, potrivit formulei consacrate, pe un stadion pe care au fost prezenţi doar circa 1.000 de invitaţi, din cauza Covid-19, care i-a obligat pe organizatori ca evenimentul să aibă loc aproape în întregime cu porţile închise.
Agenda Olimpică 2020 a trasat ca politică publică de organizare a Jocurilor Olimpice valorificarea la maximum a centrelor şi facilităţilor existente de către oraşele gazdă,
» Citește continuarea pe pagina autorului


