News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

IPS Teofan a sfințit Centrul Social de Tineret din incinta Bisericii Brătești

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit duminică, 18 august, Centrul Social de Tineret, cu Hramul Sfântului Ierarh Nicolae, din Brătești.

La eveniment a participat și protopopul Pavel Postolachi, alături de un sobor de preoți.  Părintele Ciprian Hapliuc, parohul bisericii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, în incinta căreia este construit Centrul Social de Tineret, sub a cărui coordonare s-au desfășurat lucrările, a adresat un cuvânt de mulțumire și binecuvântare, tuturor celor care s-au implicat în construcția acestui centru. S-au acordat diplome oficialităților locale și unor persoane care s-au implicat în realizarea obiectivului. Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Brătești a fost ridicată în secolul al XVIII-lea , de familia boierilor Cantacuzino.

  

Tot duminică, 18 august, s-a dat startul celei de a V-a ediții a ”Taberei de la Brătești”, la care au participat 80 de tineri și voluntari Tema din acest an a evenimentului a fost: ”Sfânta Liturghie-dar spiritual și împlinire a omului”  și a fost organizată de ATOR Brătești și Pașcani.

 

 

 

 

Related posts

Consultații oftalmologice la sediul PSD Pașcani, în lipsa ședințelor cu membrii de partid

Marius Parteni

Șeful ARSACIS a încetat din viață în această după-amiază

Redacția

Furnizarea apei potabile, întreruptă pe strada Ștefan cel Mare

Răzvan Grecu
Încarcă...