RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

IPJ Iași: Prevenirea actelor de agresiune

În perioada Sărbătorilor, indiferent de perioada anului în care ne aflăm, se consumă mai mult alcool decât de obicei. Însă, după cum se știe, consumul exagerat al acestuia poate amplifica agresivitatea.

Pe perioada Sărbătorilor Pascale recomandăm un consum moderat de băuturi alcoolice, mai ales în locurile publice, cum ar fi discotecile şi cu precădere la nivelul tinerilor.

Mulţi dintre tinerii întorşi din străinătate, unde consumul de alcool este reglementat de legi mai stricte decât cele autohtone şi unde preţul băuturilor alcoolizate este mult mai mare, profită de vizita de acasă pentru a exagera la petreceri cu consumul de alcool. În ultima perioadă, s-au înregistrat câteva acte de agresiune de o gravitate destul de mare şi îngrijorătoare, petrecute tocmai pe fondul consumului exagerat de alcool.

  

    Pretexte pentru agresivitate există, de la invidie, din motive de gelozie, din teribilism, pentru bani sau ranchiune legate de împărţirea unor bunuri sau proprietăţi imobiliare, se ajunge uşor la agresiuni fizice cu efecte regretabile ulterior.

 Inspectoratul de Poliție Județean Iași vă dorește ca în această perioadă să nu aveţi parte decât de momente de bucurie şi fericire alături de cei dragi şi fără evenimente negative !

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Pașcani: Bărbat depistat în trafic fără permis de conducere

Redacția

Tineri din Todirești reținuți după ce au tâlhărit un bătrân

Marius Parteni

Cum evita unii soferi taxa de prima inmatriculare: Numerele de Ungaria ce te pot baga la inchisoare

Redacția
Încarcă...