News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Iohannis: Este necesar să menținem solidaritatea și unitatea în cadrul NATO și al Uniunii Europene

Președeintele Klaus Iohannis a subliniat de ziua NATO importanț menținerii solidarității și unității în cadrul NATO și al Uniunii Europene, arătând cfriza de securitate cauzată de războiul din Ucraina. 

FOTO Administrația Prezidențială

FOTO Administrația Prezidențială

„Sărbătorim astăzi, 2 aprilie, Ziua NATO în România și marcăm astfel aniversarea a 74 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice. Totodată, se împlinesc 19 ani de când țara noastră a devenit membru NATO și drapelul românesc a fost arborat alături de cele ale Aliaților la Cartierul General din Bruxelles”, a transmis șeful statului, subliniind situația în care ne regăsim privind și „rolul fundamental al NATO în asigurarea păcii și apărarea libertății, a valorilor democratice comune, a securității și a prosperității pentru membrii săi”.

  

Potrivit președintelui României, „Alianța își dovedește, încă o dată, caracterul indispensabil și relevanța absolută în planul securității, constituind unul dintre pilonii de bază pe care se fundamentează apărarea tuturor membrilor săi, inclusiv a României, alături de efortul nostru național. De la înființarea sa, la 4 aprilie 1949, NATO s-a dovedit a fi cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, cu un rol determinant în asigurarea suveranității, a integrității teritoriale și a independenței statelor membre și în apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli”.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

De ce unii oameni sunt stângaci și cât de mult afectează asta sănătatea?

Redacția

Cum a ajuns Selly singurul influencer român care a ținut un discurs la NATO/ „Fac parte dintr-o armată mai mare și mai influentă decât NATO”

Redacția

Iohannis, mesaj de Anul Nou: Provocările au evidențiat capacitatea de a rămâne uniţi VIDEO

Redacția
Încarcă...