News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Iohannis, după întrevederea cu Sanchez: Hub-ul umanitar de la Suceava reprezintă expresia concretă a solidarităţii europene. Ce au discutat liderii politici

„Am discutat toate aceste aspecte, inclusiv în pregătirea reuniunilor Consiliului European şi Summitului NATO de săptămâna viitoare de la Bruxelles. Impactul crizei din Ucraina din punct de vedere energetic, mai ales că ne confruntăm cu o creştere substanţială a preţurilor la energie încă dinainte de această criză, ne preocupă şi am avut o discuţie amplă cu domnul Preşedinte Sánchez pe acest subiect. Obiectivul asigurării securităţii energetice la nivelul Uniunii Europene ajunge astfel, în actualul context, să aibă o importanţă strategică sporită. De altfel, am formulat la reuniunea informală a Consiliului European de la Versailles, de săptămâna trecută, o serie de decizii importante care vizează eliminarea dependenţelor energetice de Federaţia Rusă. Din discuţiile pe care le-am avut astăzi, a reieşit clar că România şi Spania au opinii convergente cu privire la importanţa pe care o acordăm dezvoltării infrastructurii de transport energetic, asigurării interconectărilor între statele membre, creşterii producţiei şi a capacităţilor de stocare. România este dispusă să pună la dispoziţie propria infrastructură energetică pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale din surse multiple.”, a precizat Iohannis 

De altfel, şeful statului a vorbit de hub-ul umanitar de la Suceava, cel mai mare din estul Europei. „Războiul din Ucraina înseamnă însă, în primul rând,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Şoferii vor putea primi cartea maşinii prin curier

Redacția

Austria renunţă din luna august la obligativitatea privind izolarea persoanelor infectate cu COVID

Redacția

Conflictele care zguduie partidele Puterii

Redacția
Încarcă...