NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Investiție majoră în sănătate. Două mari spitale din Iași s-ar putea uni! Cum va arăta noul proiect medical?

Maternitatea

Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” și Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” ar putea deveni o singură entitate. O astfel de decizie a fost luată în calcul la nivelul autorităților județene odată cu eficientizarea activităților instituțiilor. În plus, șefii administrației județene au purtat discuții cu reprezentanții spitalelor din Iași, discuții care au vizat și normele pentru securitate la incendiu.

„Am intrat în evaluarea nevoilor spitalelor din Iași, cele mai importante entități pe care le gestionăm în momentul de față în context pandemic. Avem cele 6 spitale gestionate la nivel de județ și cele 3 unități medico-sociale ieșene, la Răducăneni, Podu Iloaiei și Bivolari. Avem cele două maternități, Spitalul de Neurochirurgie, cel de copii și spitalele Pneumo și Boli Infecțioase. Am convocat toți directorii spitalelor la o discuție despre nevoile lor în contextul bugetului”, a spus Marius Dangă, vicepreședintele CJ Iași.

Plan pentru spitalele din Iași. Ce se întâmplă cu Spitalul „Elena Doamna”?

Proiectul legat de Maternitatea „Elena Doamna” este unul mai vechi. A fost luat în calcul încă de acum mai mulți ani, când la actuala Direcția de Sănătate Publică era director doctorul Mihnea Hurmuzache. Acesta a propus ca maternitatea să fie desființată și reorganizată. Proiectul nu a fost acceptat însă de conducerea CJ Iași de la vremea respectivă. Între timp, niciuna din următoarele administrații de la CJ nu a mai luat în calcul obiectivul. În prezent însă, cei de la CJ Iași vor ca Maternitatea „Elena Doamna” să fie transformată într-un centru de tratare a infertilității. În plus, se va căuta și un teren nou, asta pentru că unitatea se află într-o clădire aflată în proces de retrocedare, iar investițiile nu pot fi demarate.

„La Spitalul «Elena Doamna», clădirile sunt într-un continuu proces de retrocedare. Sunt clădiri în care nu putem investi nimic. Este un spital pavilion foarte greu de gestionat și va trebui să găsim o altă soluție funcțională. Avem două spitale de obstetrică și ginecologie. Va trebui să găsim o nișă, să facem imposibilul și să clădim o nouă facilitate. Sunt lucruri care nu se întâmplă peste noapte. Dacă am fi avut aceste proiecte, le-am fi putut pregăti pentru a le depune la finanțare la timp”, a susținut Marius Dangă.

  

Proiecte pentru fiecare spital în parte de la CJ Iași

CJ a propus variante pentru fiecare spital din Iași. Autoritățile județene au purtat discuții cu managerii unităților medicale pentru a stabili noile investiții. În plus, s-au luat în calcul și scenariile pentru securitate la incendiu.

„Ne dorim ca situațiile nefericite să nu cuprindă și spitalele din Iași. Vorbesc de riscurile la incendiu. Avem două tipuri de entități. Unele au beneficiat de modernizări în perioada anterioară și care sunt conforme cu standardele ISU sau care sunt în curs de conformare cu mici observații. Discutăm despre Spitalul de Neurochirurghie, despre Spitalul «Cuza Vodă» și Spitalul de Copii. Sunt unități aflate într-un asemenea proces și atent monitorizate din punct de vedere al regulilor la incendiu”, a menționat Marius Dangă, vicepreședintele CJ Iași.

Proiecte noi pentru unitățile aflate în clădiri vechi

În calcul au intrat spitalele care funcționează în imobile vechi și care nu mai corespund normelor tehnice și a celor de securitate la incendiu. O parte a pavilioanelor de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași au fost refăcute de autorități.

„Avem un alt tip de spitale, respectiv Boli Infecțioase, Pneumo și «Elena Doamna», care au specificul de a fi spital pavilionar. Sunt spitale de care nimeni nu a avut curaj până acum să se atingă sau să le sprijine să găsească soluții și resurse pentru modernizare. Spitalul de Boli Infecțioase are și pavilioane din 1890 acolo, care nu au fost construite pentru a fi spitale. Astăzi, acestea nu pot îndeplini normele ISU. Colegii noștri de acolo nu fac decât să adapteze locația la normele ISU și să crească atenția și măsurile de prevenție. Am primit de la toți managerii observațiile pentru a pregăti situația ISU. Vrem să punem pe primul loc siguranța pacienților”, a menționat vicepreședintele CJ Iași.

Investiții în Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași

În plus, vicepreședintele CJ Iași a arătat și faptul că se dorește demararea unei investiții și la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași.

„Spitalul de Pneumoftiziologie este împărțit în 4 locații în Iași, la distanță foarte mare între ele și foarte greu de gestionat. Toate sunt într-o stare incredibilă de degradare. Locația din spatele UMF este într-o zonă strâmtă, unde nu poți întoarce un camion cu stocator de oxigen, de exemplu. De clădirea aflată într-un risc seismic nu s-a atins nimeni până acum. Este foarte greu să faci un spital nou atunci când nimeni nu-l visează. Putem să dăm bani pentru studii, dar dacă nu avem un manager de proiect bun, e foarte greu de dus la final. Mă bucur că actuala conducere a spitalului își dorește acest lucru”, a adăugat Marius Dangă.

bzi

Advertisements

Related posts

Un copil de patru ani a murit din cauza Covid-19. Fetița din județul Iași avea și alte afecțiuni

Redacția

Salinele de suprafaţă: sunt eficiente şedinţele de aerosoli?

Redacția

Aproape 5.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore. Crește numărul pacienților internați la ATI

Redacția
Încarcă...