RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Indicatoarele din copaci şi arbuştii netoaletaţi din jardiniere, pericole pentru circulaţia rutieră din Paşcani

Şoferii care circulă pe strada Moldovei din Paşcani sunt pasibili de accidente din cauza trandafirilor şi a arbuştilor plantaţi în rondurile dintre cele două sensuri de mers.  Din cauza lor, vizibilitatea la trecerile de pietoni este îngreunată, acesta fiind unul dintre motivele pentru care, în zonă, au avut loc evenimente rutiere, de-a lungul timpului.

 

Problema a fost discutată în cadrul Comisiei de Organizare a Circulaţiei, unde, toţi membri au fost de acord cu privire la necesitatea unei soluţii urgente.

  

 În acelaşi context, şeful Poliţiei Locale a declarat că în Paşcani, indicatoarele par a fi crescute în copaci, şi că toate trecerile de pietoni din municipiu, reprezintă un pericol pentru pietoni.

“Pe strada Moldovei, vizibilitatea este foarte proastă, a precizat preşedintele comisiei, Gabriela Nedelcu.

“S-a greşit când s-au plantat acei trandafiri. Efectiv blochează vizibilitatea şoferilor. Când mergi cu maşina pe stradă, trebuie să ai vizibilitate maximă. Dacă plantăm copaci, trebuie să-i curăţăm corespunzător”, a completat consilierul Marius Pintilie.

“Indicatoarele au crescut în pom, de îţi este frică să treci strada. Toate indicatoarele ar trebui să fie la aceeaşi înălţime”, a mai precizat şeful Poliţiei Locale.

Toaletarea copacilor din zona indicatoarelor ar fi prima măsură la îndemână în această situaţie, propusă de către Vasile Avasiloaie, şi aprobată de către ceilalţi membri ai comisiei. 

Related posts

Războiul apei: un consilier local contestă în justiție scumpirea facturilor de către ApaVital. „Este complet abuziv”

Redacția

Vot pentru relocarea comercianților din Piața Vale. Lucrările pot demara imediat ce se eliberează platoul pieței

Răzvan Grecu

Măsuri anticaniculă luate la Pașcani. Puncte de prim ajutor și de distribuire a apei

Oana
Încarcă...