RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Indemnizaţia pentru mame creşte la 85% din venitul net

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, pe articole, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, începând cu 1 octombrie 2012, Camera fiind for decizional. Indemnizaţia pentru creşterea copilului creşte la 85% din venitul net de la 1 octombrie Proiectul de lege prevede şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

 

Ajutor social şi pentru cei care nu şi-au plătit taxele

  

Totodată, proiectul de lege prevede flexibilizarea posibilităţilor de plată a beneficiarilor de ajutor social pentru cei care au de plătit taxe şi impozite locale, implicând flexibilizarea perioadei în care sunt obligaţi la plata acestor impozite şi taxe. Toate grupurile parlamentare şi-au manifestat acordul pentru aceste prevederi ale proiectului de lege, inclusiv grupul PDL, anunţând că vor vota “pentru” la sesiunea de vot final. Proiectul de lege reprezintă o prioritate legislativă, fiind dezbătut în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este forul decizional. Proiectul de lege urmează să intre în sesiunea de vot final a Camerei.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

sursa evenimentul.ro

Related posts

Prețurile solicitate pentru chirii au crescut în iulie cu 13% față de anul trecut (analiză)

Redacția

Contracte de peste aproape 700 de milioane de euro puse la bătaie de Hidro Prahova, operatorul de apă din subordinea Consiliului Județean/ Investițiile, din fonduri europene, vizează dezvoltarea infrastructurii de apă

Redacția

Astronomii au găsit „ceva nemaivăzut până acum” pe suprafața unei stele

Redacția
Încarcă...