A fost un weekend de foc pentru pompierii din Paşcani şi Târgu Frumos care au intervenit pentru stingerea mai multor incendii izbucnite la locuinţe. În două dintre cazuri focul a izbucnit de la un coş de fum neprotejat termic.
În data de 20.01.2018, ora 20:25, Secția de Pompieri Târgu Frumos – punctul de lucru Hârlău, a intervenit în oraşul Hârlău pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. Au ars: o uşă din lemn, aproximativ 50 de kg de materiale textile şi aproximativ 50 de kg de jucării. Cauza probabilă a incendiului: jocul copiilor cu focul.
În data de 21.01.2018, ora 05:12, Secția de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în satul Şcheia, comuna A.I. Cuza, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. Au ars: astereala din lemn a acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp şi elementele de susţinere ale acoperişului pe o suprafaţă de 40 de mp. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum neprotejat
În data de 21.01.2018, ora 18:21, Secția de Pompieri Paşcani a intervenit în municipiul Paşcani, strada Ştefan cel Mare, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeurile menajere aflate la subsolul blocului. Au ars: aproximativ 30 de kg de deşeuri menajere şi textile. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum neprotejat termic fată de materialele combustibile.


