RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Harta României Mari, RUPTĂ în Parlamentul Republicii Moldova: ”Nu trebuie promovate aceste idei unioniste”

Un deputat socialist din Republica Moldova a rupt o hartă a României Mari, în plenul Parlamentului, în timp ce se disputa un ordin al Ministrului Educaţiei, conform căruia harta României Mari trebuie repartizată în toate instituţiile de învăţământ din ţară.

 

Ordinul ministrului Corina Fusu a stârnit rumoare printre socialişti şi comunişti, care l-au calificat drept ”o tentativă de destabilizare a situaţiei din ţară”, scrie unimedia.info.

  

”Ministrul Educaţiei a emis un ordin ca în toate şcolile din ţară să fie repartizată Harta României Mari şi drapelul României. Suntem indignaţi că elevii sunt supuşi acestui pericol. Noi nu trebuie să permitem unor grupări cu interese pentru alte state să promoveze aceste idei unioniste. Considerăm că doamna Fusu trebuie să fie audiată, să spună de ce se întâmplă acest lucru”, a declarat deputatul Vlad Bătrâncea de la Partidul Socialist din Republica Moldova.

Ulterior, Bătrâncea a rupt o hartă a României Mari, sub privirile uimite ale colegilor săi.

”Să tot rupeţi harta, oricum Unirea se va produce (…) Vreţi voi sau nu, dar asta este istoria. Voi umblaţi cu steaua în frunte, asta se poate, dar copiii nu au voie să afle istoria”, a replicat liderul Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu.

În cele din urmă, propunerea socialiştilor în privinţa audierii ministrului educaţiei nu a întrunit voturile necesare, fiind susţinută de doar 42 de deputaţi din cei 101 de membri ai legislativului de la Chişinău.

 

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a ameninţat însă că, imediat după sărbătorile de iarnă, formaţiunea sa va demara o campanie ”împotriva unioniştilor”.

Related posts

Ponta: Alegerile parlamentare ar putea fi in noiembrie sau decembrie

Oana Cordoneanu

Un marcant membru PSD i-a spionat pe liberali de la balconul apartamentului

Marius Parteni

Un român a fost ales primar într-o localitate din Germania

Redacția
Încarcă...