RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Guvernul va adopta astăzi o ordonanță ce îi vizează pe asimptomatici. Ce se va întâmpla cu aceștia

Executivul are joi şedinţă de la ora 18:00, iar Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a precizat că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă pentru ca asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi să fie trataţi la domiciliu.

„Mâine avem în şedinţă de Guvern, iar în şedinţa de Guvern vom avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 136 în care asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. O dată vor fi monitorizaţi de medicii de familie, a doua oară vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu şi a-şi putea face tratamentul, dar şi pentru a-i proteja pe ceilalţi”, a declarat Nelu Tătaru întrebat miercuri la Cluj ce se va întâmpla cu persoanele asimptomatice care nu vor mai fi internate în spital şi care nici nu vor respecta regulile.

continuare pe pro tv

Related posts

Elevii au intrat în vacanţa de vară! Când se întorc la cursuri

Redacția

Vacanța din februarie nu va mai fi în același timp pentru toți elevii. Explicațiile ministrului Sorin Cîmpeanu

Redacția

„Împreună pentru tineri”: Tabără de vară, organizată de Asociația „Șansa 2010”. Înscrie-te în aventură!

Iulia Huțanu
Încarcă...