
Asociația „Șansa 2010” organizează a VII-a ediție a taberei „Împreună pentru tineri”, ce va avea loc în perioada 27 iunie – 2 iulie, în localitatea Oglinzi, județul Neamț. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani se pot înscrie completând formularul (AICI), pentru a prinde un loc în tabără. Mihaela Spiridon, reprezentantul Asociației „Șansa 2010” ne-a oferit mai multe informații pe acest subiect:
„Asociația „Șansa 2010” organizează anul acesta din nou tabăra „Împreună pentru tineri”, este vorba despre a VII-a ediție, ce se va desfășura la Oglinzi, Neamț, în perioada 27 iunie – 2 iulie. Este vorba despre cinci nopți și șase zile de distracție pentru copii, cu activități din sfera artistică, sportivă, aventură și bineînțeles o să facem și un traseu prin pădure, pentru că sunt importante activitățile în aer liber și cele care presupun mișcare. Costul taberei este de 1.150 de lei, este costul complet care presupune pachetul personalizat de materiale, cazare, masă, transport, copiii nu au nevoie, când vin în tabără, de bani de cheltuială în plus, pentru că noi ne ocupăm de tot.”
De asemenea, organizatorii s-au gândit și la copiii proveniți din familii cu situații materiale reduse, dar care și-ar dori să meargă în tabără. Astfel, asociația ar urma să primească o finanțare din partea municipalității pentru a acoperi o parte din costurile necesare cazării, meselor și transportului pentru acești copii.
„Ca în fiecare an, încercăm să oferim posibilitatea și copiilor care vin din familii cu situații financiare mai dificile să participe în tabără, dar așteptăm să vedem în ce măsură primăria reușește să aprobe finanțarea și să vedem câte locuri avem disponibile. Până atunci, părinții interesați ai copiilor pot să obțină o anchetă socială pentru că în baza acesteia, noi facem selecția pentru acele locuri. Noi am depus solicitarea pentru 50 de locuri”, a mai menționat Mihaela Spiridon.
Ajunsă la a VII-a ediție, tabăra „Împreună pentru tineri” este unul din cele mai de succes proiecte ale asociației.


