News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Guvernul suspendă oficial angajările după ce a adus zeci de mii de bugetari în ultimele luni. Ce concursuri-fulger au fost lansate în ziua adoptării OUG

Din primul articol al actului normativ este anunţat sec faptul că „în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”. Pe de altă parte, actul normativ prevede că pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

Totodată, conform Ministerului Muncii, în cazuri temeinic justificate, ordonanţa de urgenţă dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

„Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, în vederea asigurării sursei de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit”, precizează Ministerul Muncii.

În actul normativ şi în nota de fundamentare a acestuia,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ministerul de Externe anunță că a votat pentru acordul UE-MERCOSUR pe baza datelor de la Ministerul Economiei

Redacția

Ce spune despre noi faptul că ne plac (sau nu) filmele de groază. Un psiholog explică

Redacția

Extremistul Simion, despre alegerile din Polonia: Foarte important ce se întâmplă, soarta Europei stă în joc. Ați văzut ce-i pe străzile din România, ați văzut planurile Europei de război, nu de pace ca ale președintelui Trump / Își cheamă susținătorii să

Redacția
Încarcă...