NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Grevă la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani!

Medicii de la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani au intrat în grevă pe perioadă nedeterminată. Aceştia şi-au întrerupt activitatea, fiind preluate doar urgenţele.

 

Lidera de sindicat, Viorica Nemţanu, a declarat că medicii sunt nemulţumiţi de discriminările salariale între cadre cu aceeaşi pregătire, întrucât nu toţi beneficiază de cele mai recente măriri salariale.

“S-a făcut o regularizare şi o diferenţiere între cei care au o vechime mai mare, şi cei care au o vechime mai mică. Mai mult, nimic. Au fost persoane care nu au câştigat absolut nimic cu ordonanţa 20. Noi am vrut să se calculeze sporurile la salariul de bază actual din 2016. Noi, din anul 2009 primim aceste sporuri la salariul din decembrie 2009. De şase ani ni se face această nedreptate. Am ajuns la negocieri, sindicatul împreună cu medicii. Dumnealor au obţinut de la 1 octombrie calcularea gărzilor la salariul de bază din 2016. Pe noi, restul personalului, ne-au lăsat aşa. Prin această grevă noi solicităm să se mai lucreze încă o dată ordonanţa 20. Principala problemă este calcularea sporurilor la salariul de bază”, a declarat Viorica Nemţanu, lideră de sindicat.

Greva va continua până la finalizarea programului. Pacienţii care au venit astăzi la cabinetele din Ambulatoriul spitalului, au fost reprogramaţi. 

“Sunt multe probleme pe care le întâmpinăm. Este nevoie de bani mai mulţi la sănătate, pentru materiale, dezinfectanţi, pentru tot ceea ce este necesar pentru o bună activitate. Am rămas cu sporurile la calculul din 2009, ceea ce mi se pare inacceptabil. Se calculează sporuri la un salariu care nu există momentan pe hârtie”, a declarat Mirela Ungureanu, asistent medical principal, secţia Pediatrie. 

Federaţia SANITAS din România atrage atenţia autorităţilor statului şi tuturor factorilor politici că situaţia în care se află sistemul sanitar şi de asistenţă socială este una extrem de gravă, iar angajaţii nu mai acceptă jumătăţi de măsură.

Advertisements

Related posts

A fost lansat un site dedicat afecţiunilor cardiovasculare

Redacția

Boală rară la Institutul „Socola“: o femeie cu sindromul „mortului viu“

Redacția

Mărturia unei femei care s-a externat la cerere: Veneau valuri de pacienți care aveau nevoie de oxigen. Atunci s-a instalat panica

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site