
Municipalitatea a achiziționat, în plină criză sanitară, servicii de furnizare și montare gazon. Este vorba de 3.000 de metri pătrați pentru care Primăria Pașcani a achitat 70.000 de lei, conform portalului de achiziții publice.
Operațiunea de montare a gazonului a început în urmă cu câteva zile, de aceste lucrări beneficiind zona centrală a municipiului. După această acțiune, urmează o alta care va aduce culoare spațiilor verzi: mii de flori vor fi plantate de lucrătorii de la Serviciul de spații verzi.
„3.000 mp de gazon vor fi montați în zona centrală a orașului. Acțiunea a început zilele trecute cu pregătirea pământului, iar mai apoi s-a montat gazonul în cele trei scuaruri de la Oficiul Postal până la Casa de Cultura Municipala. Urmează sa fie plantate, în tot orașul, miile de fire de flori ce au fost achiziționate”, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al municipalității.
Astfel, în perioada următoare vor fi plantate 1.200 de mușcate curgătoare, 1.000 de frezii, 1.200 de crizanteme și 10.000 de begonii. Pentru acestea municipalitatea a achitat 42.000 de lei.


