

Muncitorii Primăriei Pașcani au început lucrările de prelungire a gardului Cimitirului Municipal. Lucrările vizează porțiunea neîngrădită din dreptul Bisericii ”Înălțarea Domnului”, ele făcând parte dintr-un plan mai amplu pe care primarul Marius Pintilie l-a anunțat cu nu mult timp în urmă.
Acesta a explicat în emisiunea „În Obiectiv”, difuzată luna trecută de Actualitatea TV, că își propune să completeze gardul cimitirului, să amenajeze câteva platforme de deșeuri în interiorul acestuia, să monteze un sistem de supraveghere video și să amenajeze locații dotate cu energie electrică și apă pentru ca muncitorii ce lucrează la amenajarea locurilor de veci să nu mai taie gresia și faianța între morminte.
Totodată, copacii din interiorul cimitirului vor fi tăiați, deoarece reprezintă un pericol, având în marea lor majoritate rădăcinile tăiate în timpul lucrărilor de amenajare a locurilor de veci, și pentru că vor obtura sistemul de supraveghere video. În locul acestora, lângă gardul de delimitarea a cimitirului, acolor unde se poate, se vor planta tuia.
„La cimitirul vechi dorim să facem o organizare acolo a funcționării în baza regulamentului existent astăzi. Apropos de regulament, acesta trebuie îmbunătățit pentru că nu prevede toate cazurile posibile, astfel încât omul când vine la Primărie și are nevoie de un loc de veci să știe exact ce trebuie și ce urmează să primească. Dar așteptă în perioada următoare să am referatele pe masă, astfel încât să achiziționăm materialele necesare pentru a întregi gardul de la cimitirul vechi, să montăm un sistem de supraveghere video, să amenajăm în interiorul cimitirului câteva platforme de deșeuri. Din păcate, acum lumea nu are unde să lase vegetalul de la cimitir și-l duce în zona stației peco. Și ați văzut că se adună acolo foarte multe astfel de deșeuri. Vom avea acreditări pentru toți cei care intră în cimitir pentru a face amenajări de morminte, în așa fel încât ei să știe exact ce să facă. Nu vor avea voie să taie gresie sau granit lângă locurile de veci. Vom crea niște zone speciale alimentate cu apă și curent, pentru ca acolo să-și facă ce le trebuie pentru morminte. Va trebui să tăiem toți copacii din cimitir. Pentru că avem copaci mari în cimitir, care sunt înconjurați de morminte, iar când ai un copac în jurul căruia sunt săpate morminte înseamnă că majoritatea rădăcinilor copacului sunt tăiate. Astfel că ei reprezintă un pericol. Eu nu aș vrea ca în cazul unei furtuni, un copac să cadă peste un mormânt sau peste un cetățean. Nici sistemul de supraveghere nu poate să funcționeze bine dacă avem copaci, pentru că nu există vizibilitate. O perdea laterală este binevenită și cred că acolo, cel puțin teoretic, putem planta tuia”, a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.


