Conducerea Căi Ferate Iași a luat o serie de măsuri menite să sporească securitatea călătorilor, dar acestea sunt doar în zona caselor de bilete. Firma de pază care ar trebui să asigure integritatea călătorilor care tranzitează gara, urmează să fie desemnată după o nouă licitație. În tot acest timp polițiștii de la TF fac față cu greu volumului de muncă.
Cea mai are stație CF după cea din Iași este în continuare fără pază, după ce pe perioada sărbătorilor, timp de o lună, o firmă a asigurat acest serviciu.”Serviciul de pază a fost asigurat în perioada sărbătorilor de iarnă în mai multe stații CF de pe raza de activitate a Regionalei Iași, printre care și stația Pașcani, în baza contractelor de prestări servicii, a căror termen a expirat în data de 15.01.2018. Regionala CF Iași va lansa o nouă procedură de licitație pentru achiziție servicii de pază în mai multe stații CF, după aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli 2018. Până la lansarea procedurii de achiziție, sectorul de specialitate al Regionalei va realiza analiza de risc la securitate fizică a obiectivelor, conform procedurilor legale în vigoare”, se arată într-un comunicat semnat de Oana Brânzan, purtător de cuvânt la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
Măsuri de siguranță au fost luate în zona caselor de bilete și acesul către acestea. Acolo au fost montate camere de luat vederi.
Pe lângă aceste probleme sunt greutăți și în ceea ce privește activitatea Poliției TF. Lipsa personalului face ca în anumite perioada, pe timp de noapte, să nu existe nici o patrulă.
Am încercat să aflăm de la factorii responsabili un punct de vedere legat de această situație, care ține de mai bine de un an de zile, dar nu am reușit acest lucru.


