NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Gabriel Surdu, executat de PDL. A fost exclus din partid după ce a devenit viceprimarul Iaşului

Odată cu vacantarea unui post de viceprimar, consilierii locali vor trebui să numească un nou coleg pentru social-democratul Mihai Chirica.

Numele cel mai vehiculat să-i ia locul lui Dangă este Gabriel Surdu, consilier local şi preşedintele PDL Iaşi. Acesta a declarat ieri că partidul va avea o propunere de viceprimar, la fel cum a procedat şi la Consiliul Judeţean. Surdu a convocat aseară o şedinţă la partid pentru a stabili o strategie atât pentru şedinţa de CL, cât şi pentru a discuta proiectele de la Consiliul Judeţean.

În schimb, ta­băra PPDD din plenul CL a declarat deja că alianţa cu PSD va fi oficia­lizată astăzi în CL şi că va susţine propunerile social-democraţilor. „În momentul de faţă, clar este o alianţă la nivel local şi probabil va trebui să fie şi la nivelul Consiliului Local, între PSD şi PPDD. Este o alianţă girată de conducerea centrală, de la Bucureşti, transmisă în teritoriu şi concretizată prin nu­mirea preşedintelui de la Iaşi în funcţia de vicepreşedinte CJ. Cam acesta este mesajul în momentul de faţă. Noi vom susţine propunerea care va asigura o majoritate stabilă în CL. Nu am pus o condiţie definitorie ca funcţia de viceprimar să ne aparţină“, a precizat Florin Boca, liderul aleşilor PPDD din CL.

Pe lângă jocul de putere de astăzi, consilierii locali ar trebui să voteze 29 de proiecte pe ordinea de zi. Cele mai importante se referă la bugetele pe anul acesta de la societatea Ser­vicii Publice şi de la RATP, precum şi situaţiile financiare dezastruoase cu care a încheiat anul 2013 regia de transport.

Majoritatea proiectelor vizează înstrăinarea patrimoniului oraşului, prin vânzare, concesionare, închi­riere sau atribuire în folosinţă gratuită, iniţiative pentru care este nevoie de votul majorităţii. La secţiunea „diverse“ al şedinţei, apare raportul de activitate al primarului pe anul trecut care ar trebui prezentat la finalul întâlnirii.

UPDATE 12.05: În momentul de faţă, conform regulamentului, funcţia de preşedinte al filialei Iaşi a PDL trebuie ocupată de vicepreşedintele filialei. Până la începutul lunii februarie, filiala PDL Iaşi avea doi vicepreşedinţi, pe deputatul Camelia Bogdănici şi pe senatorul Dumitru Oprea. Cum Camelia Bogdănici s-a înscris, pe 1 februarie, în Partidul Mişcarea Populară, filiala Iaşi, PDL Iaşi a rămas cu un singur vicepreşedinte, în persoana senatorului Dumitru Oprea, care de acum va ocupa funcţia de preşedinte al filialei.

 

UPDATE 11.50: La citeva minute dupa votarea ca viceprimar, Gabriel Surdu a fost exclus din PDL. “Conducerea Partidului Democrat Liberal a decis excluderea din partid a domnului Gabriel Surdu, preşedinte interimar al PDL Iaşi, pentru nerespectarea deciziilor partidului privind alianţele şi colaborările politice la nivel local. PDL nu poate fi părtaş la proasta administrare a judeţului Iaşi de către administraţia locală şi judeţeană, compusă din PSD şi PNL”, se arată într-un comunicat al Departamentul de comunicare al PDL, conform Digi24.ro

Primarul Iasului a avut numai cuvinte de lauda la adresa fostului sau adjunct din echipa executiva. “Marius, îţi mulţumesc pentru colaborarea avută. Am spus-o şi înainte, o spun şi acum: Marius Dangă şi-a făcut treaba foarte bine ca viceprimar. Mi-ar părea rău să cred că decizia pe care a luat-o este forţată de interesele politice ale unuia sau altuia. Aş fi vrut să continuăm împreună activitatea din executivul Primăriei. Sper ca Marius Dangă să dea dovadă de verticalitate şi să susţină în continuare proiectele pe care şi le-a asumat împreună cu noi, aşa cum aştept o atitudine constructivă şi din partea colegilor din Consiliul Local”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Primarul a facut si citeva declaratii politice, in care l-a atacat pe Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi, potrivit newsiasi.ro. “In ultima perioadă am observat tot felul de frământări pe scena politică. Se fac şi se desfac alianţe, se autonumesc pe funcţii unii sau alţii. Profit de ocazia acestei şedinţe pentru a lămuri ieşenii şi Consiliul Local asupra câtorva aspecte.Sunt un politician cu experienţă, care a mai văzut „filmul” acesta. De fiecare dată, înaintea campaniei electorale, unii politicieni, mai subţiri de felul lor din punct de vedere electoral, pornesc un război artificial pentru a atrage atenţia opiniei publice. Asta se întâmplă şi în aceste zile la Iaşi. Avem, pe de o parte, PSD care rămâne fidel principiilor USL la Iaşi, Bucureşti şi în toată ţara. Pe de altă parte, îi avem pe colegii noştri de la PNL care ar vrea să continue proiectul USL, dar nu-i lasă şefii de partid. Nu-i lasă nici Crin Antonescu la Bucureşti să-şi asume responsabilitatea guvernării, nu-i lasă nici Cristian Adomniţei la Iaşi să continuăm proiectele pentru care ne-au votat ieşenii în 2012”

10.47: Preşedintele PDL Iaşi, Gabriel Surdu, este noul viceprimar al Iaşului. A fost singurul candidat şi a primit votul a 20 de consilieri, suficient să ia locul lui Marius Dangă. Acesta din urmă şi-a înaintat demisia înainte de vot.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Marius Pintilie: Am votat pentru un viitor mai bun. Invit cetățenii la vot (VIDEO)

Redacția

Senator Vasile Toma: Un pas important in ajutorul celor care vor sa își instaleze panouri foto-voltaice

Redacția

Păşcănenii votează în număr mare! Cea mai mare prezenţă la vot – secţia de votare de la Şcoala Specială

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site