NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Opinii

Furatul căciulii: politică administrativă marca Dumitru Pantazi!

Săptămâna trecută scriam despre tâmpeniile pe care primarul Dumitru Pantazi le aruncă pe piață. Atunci mă cruceam de ideea de a obliga agenții economici cu terase să aibă umbrele inscripționate cu sigla Primăriei, astăzi mă minunez de ultima fiță în materie de investiții: desființarea unui părculeț de copii pentru a se putea construi altul.

 

Nu râdeți. Edilii pășcăneni s-au gândit la locurile de joacă pe care le-au promis în programul electoral și în lista de investiții de anul acesta. Neavând probabil fonduri pentru realizarea acestora au venit cu o găselniță tipic românească: dezasamblează locul de joacă din fața blocului C5 și îl amplasează pe o locație din preajma blocului L1 (lângă Piața Deal).

  

Pentru a justifica această hotărâre aberantă, din punctul meu de vedere, viceprimarul Vasile Axinte a dat vina pe un grup de pensionari care s-au plâns la Primărie că locul de joacă de la C5 e prea gălăgios și deci trebuie musai transformat într-o parcare după cum vor pensionarii sau spațiu verde după cum își dorește viceprimarul Axinte.

Eu am copilărit în acea zonă și probabil că genunchii și coatele mele cunosc bine fiecare bucățică din acel loc de joacă. De când mă știu acolo au fost, de-a lungul timpului, balansoare, scrâncioabe, bărcuțe (ah fruntea mea!), un trenuleț, un teren de fotbal, băncuțe și mult spațiu verde. Pe acele vremuri, când la televizor era „Mihaela”, „Pătrățel” sau „Lolek și Bolek” la ora 8 fără un sfert și nu existau tablete, calculatoare sau internet, toți copiii, și eram mulți (blocurile C3,C4,C5, T1, A 6 și cel în care este magazinul Lorimer) ne adunam în acel părculeț: unii la fotbal alții în scrâncioabe, alții jucau urmărire, leapșa, lapte gros, nouă pietre, frunza, cartoane sau multe altele. Vă imaginați cam ce scandal era în fiecare zi. A și să nu uit că nu existau interfoane la scări și nici telefoane mobile, astfel încât comunicarea dintre părinte și copil se făcea vocal de la geam la sol. Nimănui nu i-a trecut atunci prin cap să desființeze acest parc pentru că era prea gălăgios.

S-a trezit acum administrația Pantazi să fie deranjată de gălăgia copiilor sau a golanilor care, cică, fac scandal noapte de noapte de nu pot dormi aleșii locali. În loc să investească 3.000 de lei într-un sistem de supraveghere video a zonei (da domnule primar atât de puțin costă), iar Poliția Locală să depisteze imediat turbulenții liniștii publice pe timp de noapte, Dumitru Pantazi distruge un loc de joacă care, în plină zi, face cu greu față mulțimii de copii care au ”prostul obicei de a se juca”.

Noua locație este moștenită de actualul primar, Dumitru Pantazi, de la Neculai Rățoi. Acum „elevul” vrea să demonstreze profesorului cum în doar un an reușește ce nu a putut el în trei, că de prin 2005 se tot vorbește de un parc de joacă în acea zonă. Doar că Pantazi a luat-o pe o scurtătură și își închipuie că matematica nu se aplică și la parcurile de joacă. Nu e așa. 1+1 fac 2 și la numărătoarea locurilor de joacă, așa că dacă faci unul nou distrugând unul vechi nu înseamnă că ai mai multe cu unul, ci că deficitul de astfel de locații rămâne neschimbat, iar tu te-ai făcut de toată bafta în fața pășcănenilor.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Advertisements

Related posts

Trompeta primarului spune lucruri trăsnite! (VIDEO)

Răzvan Grecu

Urmează gara Pașcani, peronul pe partea stângă

Răzvan Grecu

Dictatura prostiei

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site