Elevii Şcolii gimnaziale nr. 2 din Braşov vor împărţi, temporar, noua sală de sport, care a costat municipalitatea 27 de milioane de lei, cu gimnaştii de la Clubul sportiv Braşovia, au decis, miercuri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii municipali braşoveni.
În urma unor dezbateri care au durat peste 6 ore, în cadrul cărora au luat cuvântul câteva zeci de persoane, pe de o parte, reprezentanţi ai unităţii de învăţământ şi ai părinţilor elevilor şi, pe de alta, ai delegaţiei Federaţiei Române de Gimnastică, reprezentată, pe lângă membri ai conducerii, de antrenori, profesori de sport, cadre universitare, niciunul dintre scenariile propuse de executivul Primăriei Braşov nu a fost acceptat de ambele părţi.
Cele trei scenarii propuse erau: folosirea sălii de sport exclusiv copiii de la Şcoala gimnazială nr. 2, utilizarea pentru pregătire şi competiţii de gimnastică şi o variantă mixtă, temporară, în care şcoala să utilizeze împreună cu Clubul Braşovia construcţia până la construirea unei noi săli de sport prin Compania Naţională de Investiţii.

În varianta adoptată, în final, după ce reprezentanţii unităţii de învăţământ au subliniat că niciunul dintre scenarii, cu excepţia celui în care construcţia va putea fi folosită exclusiv de elevii şcolii,
» Citește continuarea pe pagina autorului


