News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Fostul minister al Sportului, în prezent agenție, nu mai are bani. Lipă: Nu avem soluţii, unele competiţii ar trebui amânate

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce nu mai are bani la buget şi aşteaptă rectificarea pentru a putea avea o activitate corespunzătoare.

„Nu avem soluţii să ne redresăm până la rectificare, pentru că împărţirea se face pe semestre şi trimestre, iar banii au fost mutaţi în primele trimestre pentru a acoperi nevoile federaţiilor şi cluburilor. Avem promisiune, susţinere pentru a primi un buget consistent şi să putem susţine activitatea federaţiilor. Obiectivul ANS nu este de a cuceri medalii, ci de a susţine federaţiile sportive naţionale ca ele să obţină prin sportivii lor din loturile olimpice, împreună cu COSR, să calificăm cât mai mulţi sportivi la Jocurile Olimpice, pentru a reprezenta ţara cum se cuvine”, a declarat Lipă.

„Ne dorim să facem lucruri bune pentru sportul românesc, care nu traversează o perioadă tocmai bună, iar când lucrurile merg în perioade tulburi, satisfacţia este cu atât mai mare. Nu-mi place să mă uit în spate, dar sunt situaţii în care trebuie să spui starea acestui minister şi încercăm să ieşim din impas, pentru că Jocurile Olimpice bat la uşă, iar sportivii noştri nu au nicio vină pentru aceste probleme”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Semnul cu farurile pentru a semnaliza prezența poliției este considerat infracțiune în Italia / Dacă gestul determină întreruperea controlului se poate ajunge până la 5 ani de închisoare / O simplă avertizare aduce o amendă între 87 și 344 de euro

Redacția

ANAF monitorizează creșterile nejustificate de prețuri

Redacția

ANALIZĂ. Principalele rezoluţii ale Summitului B9: Apel la apărare avansată pe Flancul Estic

Redacția
Încarcă...