News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Bazele de deszăpezire din Pașcani și Târgu Frumos intră în organizare

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași a semnat astăzi, contractul subsecvent acordului cadru încheiat cu asocierea formată din firmele SC Eky Route SRL, SC Enviro Construct SRL și SC Florconstruct SRL pentru deszăpezirea drumurilor județene în perioada 2018-2020.

 

  

 Pentru fiecare sezon, este necesară încheierea unui astfel de contract valabil în perioada 1 noiembrie – 15 martie. În situația în care avertizările meteo vor apărea în afara perioadei devalabilitate a acordului cadru, se va încheia un nou contract subsecvent doar pentru intervalul desfășurării fenomenelor periculoase și eliminării efectelor acestora, cu obligativitatea respectării condițiilor impuse prin caietul de sarcini. 

Drumarii vor acționa cu 22 de autobasculante dotate cu lamă și răspânditor de material antiderapant, 10 autogredere, 6 autofreze, 8 încărcătoare frontale și o automacara.

Pentru ca firmele să poată interveni prompt, vor fi organizate trei baze la Iași, Târgu Frumos și Pașcani, două baze secundare la Grajduri și Cotnari și trei puncte de sprijin la Vlădeni, Țibănești și Răducăneni.

Utilajele vor fi dotate cu sisteme de localizare GPS, iar șoferii vor putea urmări on-line, pe site-ul CJ, stadiul intervențiilor pe toate drumurile județene.

Related posts

România împărțită în 8 regiuni. Capitala regiunii Nord Est nu va fi la Iaşi, ci la Piatra Neamţ

Redacția

Primăria Târgu Frumos pregătește documentația pentru reabilitarea termică a blocurilor și așteaptă deschiderea finanțărilor

Denisa Mădălina Pițel

Măsuri pentru prevenirea inundațiilor în gospodăriile din Cristești

Ema Roman
Încarcă...