Festivalul de la Avignon, unul dintre cele mai mari evenimente teatrale din lume, se deschide astăzi cu un nou director, Tiago Rodrigues, și măsuri de securitate extraordinare, după mai multe zile de revolte violente în Franța, scrie euro.dayfr.com.
În fiecare iulie, Orașul Papilor este transformat într-un oraș-teatru, împărțit între „in”, festivalul oficial, și „off”, cea mai mare piață de spectacole live din Franța. Pentru cea de-a 77-a ediție, care începe pe fondul violențelor din multe dintre orașele Franței, poliția națională și municipală va desfășura „un sistem coordonat de protecție” în oraș: întărirea unităților mobile ale forțelor de ordine, securizarea zonelor pietonale, verificări aleatorii de identitate în spațiul public, patrule mai numeroase pedestre și pe bicicletă, conform prefecturii Vaucluse.
Va fi activat și un dispozitiv de bruiaj în scopul respectării interdicţiei survolului dronelor deasupra orașului Avignon şi se va recurge probabil la drone pentru supravegherea celor mai importante adunări de persoane.
Festivalul de la Avignon, unul dintre cele mai mari evenimente teatrale din lume
Festivalul de la Avignon se desfăşoară în circa 40 de locuri din oraş, dar şi extra-muros întrucât secţiunea ”off” cuprinde 140 de scene şi aproape 1.200 de companii.
» Citește continuarea pe pagina autorului


