NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Evenimentul „Mișcarea înseamnă viață” vestește primăvara

Curtea Liceului Miron Costin Pașcani așteaptă să fie luată cu asalt joi, începând cu ora 11.30. Evenimentul Mișcarea înseamna viață vestește primăvara. Organizatorii manifestării se așteaptă ca numărul de participanți să depășească așteptările.

  

 “5 ediții, 3 anotimpuri, 13 ediții speciale, 18 antrenamente cu publicul, sute de inimi bătând la unison în ritmuri sportive. Hai să construim împreună o noua ediție specială în așteptarea primăverii! Pentru o primăvară cu mișcare pentru că Mișcarea Înseamnă Viață!’”, ne îndeamnă organizatorii.

Ca la fiecare ediție a evenimentului, organizatorii au pregătit și câteva condiții. Ca să participi trebuie să fii apt de efort fizic, să ai echipament sportiv, iar una din piesele vestimentare să fie de culoare roșie sau albă. Desigur, buna dispoziția este piesa de rezistență.

“Prin toate edițiile proiectului Mișcarea înseamnă viață am încercat să mobilizăm oamenii pentru o societate mai bună, cu preocupări sănătoase, departe de violența de orice fel, frecvent întâlnită în aceste timpuri. Educația sportivă presupune disciplină, fair play, perseverență, spirit de echipă și onestitate. Sperăm că educând elevii și menținându-ne pe noi pe aceste principii, vom reuși să facem o societate în care violența, verbală și fizică să fie mai rar întâlnită sau deloc”, spune profesorul care a inițiat acest proiect.

Mai mult decât atât, organizatorii au scris și o poezie pentru evenimentul de joi.

 

Chiar de vremea-i năzuroasă,
Haideți să ieșim din casă,
Primăvara să chemăm,
Cu energie să o îndemnăm.
Iarăși facem sărbătoare, 
Și ieșim cu mic cu mare
În curtea școlii la Mișcare.
Dacă prag de mărțișor,
Ne asortăm și noi cu spor,
Ne îmbrăcăm cu alb sau roșu,
Dar nu cu gândul la Moșu J
Ieșim să ne bucurăm,
La sport ne mobilizăm,
Împreună toți să fim,
Până la urmă izbândim.

O activitate fizică regulată îmbunătățește starea de spirit, combate bolile cronice, ajută la menținerea controlului asupra greutății, întărește sistemul cardiovascular, oferă un somn liniștit, poate fi distractiv, este o nouă ocazie de socializare și sporește încrederea în sine.

Advertisements

Related posts

Seară culturală marca “Şansa 2010”, în Pub “La Castani”

Ema Roman

Serbarea pomului de Crăciun la Spitalul Municipal! Diplome de excelență pentru patru angajați (VIDEO)

Ema Roman

Unirea cu Basarabia, ajutată cu o şpagă de 2 milioane lei. „Subteranele“ politicii româneşti descrise de un fost prim-ministru

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site