News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Eugen Chiriac ar accepta postul de director al Eco Salubritate! Ion Danu:„Dacă vine cu niște soluții bune, de ce nu?!”

La câteva zile după ce Eduard Dumea a demisionat din funcția de director al societății Eco Salubritate, NewsPascani.com a aflat cine este favorit devină șef interimar. Este vorba despre Eugen Chiriac, primul director pe care societatea de salubrizare l-a avut în momentul desprinderii de RAGCL.

 

  

Contactat telefonic, Eugen Chiriac, a admis că ar accepta acest post dacă îi va fi propus de membrii Consiliului de Administrație.„Voi analiza această situație împreună cu Consiliu de Administrație și dacă o să trebuiască să fie luate niște măsuri și ei sunt de acord, voi accepta acest post”, a declarat Eugen Chiriac.

Întrebat care ar fi motivele pentru care ar accepta din nou funcția de director, el a precizat:„Cred că societatea se poate redresa financiar cu foarte multă muncă și există o grămadă de obiecte de activitate care pot fi înființate, iar orașul are nevoie de serviciile acestea și de altele”, a completat acesta.

Chiriac ar avea și sprijinul PNL pentru această funcție. Prezent în emisiunea „În Obiectiv” difuzată ieri seară de Actualitatea TV, consilierul liberal Ion Danu a comentat această posibilitate atunci când a fost întrebat dacă PNL își asumă conducerea Eco Salubritate.

„Dacă vine cu soluții de ce nu!?” a răspuns Ion Danu.

Reamintim că Eduard Dumea a demisionat în data de 14 septembrie, însă pentru o perioadă de 30 zile va asigura în continuare conducerea Eco Salubritatea.

Related posts

Atenţie la trafic! Semafoarele din Paşcani au fost oprite

Ema Roman

Pistă pentru elicopter în curtea Spitalului. Investiția așteaptă fonduri de la Primărie și CJ Iași

Marius Parteni

Proiectul noului cimitir este blocat de o cerere de retrocedare. Nu mai sunt locuri de veci în cel situat pe strada Grădiniței

Marius Parteni
Încarcă...