
Ieşenii aşteaptă ore în şir pentru a ridica coletele venite din afara Uniunii Europene. Testul de rezistenţă se dă la Oficiul Poştal Vamal nr. 13, unitate situată într-un bloc din zona Fundaţie. Cozile amintesc de anii ’80 când la putere era Nicolae Ceauşescu şi „Epoca de Aur“, cum îi plăcea dictatorului să i se spună.
„Ziarul de Iaşi“ a găsit locul în care cozile de pe timpul lui Ceauşescu încă rezistă la fel de bine. La mijlocul săptămânii trecute, reporterii cotidianului nostru, sesizaţi de numeroşi ieşeni nemulţumiţi, au făcut o vizită la Oficiul Poştal Vamal nr. 13 de la Fundaţie, unde au găsit peste 30 de persoane care-şi aşteptau rândul la ghişeu. Coada se întindea până la uşa de la intrare, oamenii aşezându-se pe lângă pereţi, cu nervii întinşi la maxim. După prima uşă însă, surpriză, mai dăm de o coadă, de astă dată mai mică, în interiorul biroului din care se ridică pachetele primite din străinătate, din afara Uniunii Europene. Ieşenii s-au arătat total nemulţumiţi de servicii şi de timpul de aşteptare.
„Eu am fost şi ieri, dar după aproape două ore mi s-a făcut rău şi mai erau destui înaintea mea, aşa că am plecat acasă. Azi stau deja de o oră şi 10 minute şi încă nu am reuşit să intru în birou. Aştept un colet din Israel. Am mai fost şi alte dăţi şi tot aşa am stat, mi se pare o aberaţie faptul că ei deschid fiecare pachet, să vadă ce este în el. Odată am văzut cum i-a deschis unei doamne pachetul de cafea, este exagerat!“, povesteşte una dintre femeile în vârstă de la rând.
Aceasta mai este nemulţumită şi de faptul că, pentru fiecare persoană, funcţionarii petrec între 5 şi 10 minute, uneori chiar şi 15 minute. Dacă facem un mic calcul, raportat la numărul de ieşeni găsiţi de noi în oficiu, şi punem doar 5 minute de persoană, la cei 30 de ieşeni ar veni un timp minim de două ore jumătate.
Coletul face două săptămâni doar în ţară
Întrebată dacă îi convine să aştepte atât, ultima persoană aşezată la rând a spus că nu are de ales. Aşteaptă un pachet din Japonia şi trebuie să-l ridice. Ieşeanul de alături s-a plâns de faptul că mai repede ajunge coletul din străinătate în ţară decât de la Poşta Română la destinatar.
„Mie coletul mi-e venit în ţară de două săptămâni, dar abia acum a ajuns la Iaşi şi pot să-l ridic. Aşa e în România! M-am învoit de la serviciu ca să vin, cred că trebuia să-mi iau zi liberă!“, spune acesta dezamăgit.
Aflat la câţiva metri de uşa biroului, un alt ieşean ne spune că aceasta este a doua încercare.
„Am fost şi ieri, am stat 20 de minute şi am plecat, am revenit azi. Aştept un colet tocmai din China“, spune acesta.
Majoritatea celor pe care i-am găsit la rând aşteptau colete de la copii şi rude, însă erau şi ieşeni care aşteptau lucruri comandate pe internet. În ultimii ani a crescut foarte multe comerţul online, iar în luna decembrie activitatea a fost şi mai intensă. După spusele celor de la poştă, zilnic vin clienţi să ridice între 400 şi 500 colete. În zilele aglomerate peste măsură, oamenii ne-au povestit că rândul se întinde până afară.
Care este poziţia Poştei Române
Legat de această situaţie, reprezentanţii Poştei Române spun că motivul este expansiunea comerţului electronic, care măreşte volumul de trimiteri.
„Începând cu 1 ianuarie, Poşta Română a introdus aplicaţia CDS (Customs Declaration System), de scanare rapidă a datelor expediţiilor internaţionale. Practic, toate coletele sunt procesate digital, prin scanarea unui cod de bare în acestă aplicaţie, reducând, astfel, timpii de aşteptare în Biroul de Schimb Internaţional (BSI). Dacă până în prezent, toate datele care însoţeau coletul (expeditor, destinatar, adrese, valoare, conţinut şi altele) erau introduse manual, ceea ce necesita un timp îndelungat de înregistrare, acum ele sunt procesate instant, în sistem, prin scanarea codului de bare. Totodată, accesul la datele de expediţie este mai rapid şi pentru lucrătorii vamali. Vămuirea produselor, pre-avizarea fiscală şi multe alte proceduri sunt simplificate de aplicaţie, în beneficiul clienţilor din toată ţara care aşteaptă primirea produselor din spaţiul internaţional. Ne aşteptăm ca, în scurt timp, această procedură performantă, din punct de vedere tehnologic, să producă efecte la nivelul întregii ţări, iar clienţii să beneficieze de primirea coletelor într-un timp cât mai scurt. Subliniem, în ceea ce priveşte nemulţumirea clienţilor în privinţa faptului că li se desfac pachetele, Biroul Vamal de Poştă Interior (BVPI), respectiv lucrătorii vamali, sunt cei care stabilesc trimiterile care primesc liber de vamă şi cele pe care le aleg spre a fi vămuite, şi nu Poşta Română“, au precizat aceştia.
O altă problemă cu care cei de la Poşta Română afirmă că se confruntă este numărul prea mic de agenţi vamali care lucrează în oficiile cu asistenţă vamală. În acest context, Poşta a solicitat şi a obţinut, în unele oficii poştale vamale, suplimentarea numărului de agenţi vamali şi majorarea intervalului orar în care aceştia acordă asistenţă clienţilor Poştei.
„Un loc cu organizare primitivă, insalubru, plin de cozi“
Nici recenziile de pe internet nu sunt pozitive, ieşenii care au trecut printr-o astfel de experienţă şi-au arătat nemulţumirea chiar pe pagina de facebook a Oficiului.
De exemplu, Dan Butuc scrie: „Un loc cu organizare primitivă, insalubru, plin de cozi, cu un personal demotivat“.
Anda Andreea îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul în care se scotoceşte în colete. „Nu recomand în veci, stai două ore pentru un colet, ţi-l desface urlând în gura mare ce e şi trăgând de lucrurile din el, se ţipă la tine, nu ştiu să vorbească civilizat, te tratează ca pe ultimul om! O să vă fac reclamaţie şi în scris, nu mi se pare normal să-mi trageţi de hainele din colete sub pretextul că trebuie verificate, nu mi se pare normal să-mi scăpaţi trusa de machiaj pe jos şi să spuneţi că din greşeală şi că aşa a venit, nu mi pare normal să fiu jignită când vă cer explicaţii, nu mi se pare normal să vă mişcaţi ca melcul având coadă de 50 de persoane pe puţin, etc! O să vă reclam şi la OPC, cea mai josnică poştă“, scrie aceasta pe facebook.
Un alt ieşean povesteşte cum a stat la coadă o oră apoi i s-a zis ca s-a terminat programul. „Am ajuns şi am constatat că sunt a 32-a persoană la rând, pe lângă faptul că până ajunge coletul durează cu cel puţin două săptămâni în plus faţă de timpul estimat. Au şi un singur vameş care se mişcă greu, iar când mai erau şase persoane în faţa mea a ieşit o doamnă şi ne-a anunţat că programul s-a terminat şi toţi cei care sunt la rând sunt rugaţi să vină în altă zi. E îngrozitor, două calculatoare ar schimba drastic treburile, încă se mai lucrează ca în anii 90’. Aveam deja 54 de minute pînă ajunsesem să fiu dat afară!“.
O altă problemă pe care o identifică destinatarii este faptul că se trezesc că mai trebuie să plătească şi ei un comision, când ridică coletul, dacă suma trecută de expeditor la valoarea declarată a coletului depăşeşte 45 de euro. În această situaţie, se plăteşte TVA de 19% pe diferenţa de bani. Asta în cazul în care coletul este cadou şi nu sunt cumpărături. De la 150 de euro în sus, destinatarul plăteşte şi vama şi TVA-ul.


