
Trupele de dans ale Şcolii Gimnaziale “Speciale” Paşcani vor participa la spectacolul “Fulgi de bucurie”, organizat de Consiliul Judeţean Iaşi.
Evenimentul este programat marţi, 15 decembrie, de la orele 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor şi va fi susţinut de copiii cu dizabilităţi din şcolile speciale din judeţul Iaşi, care vor primi cadouri din partea lui Moș Crăciun. Tot atunci, vor fi premiați și profesorii lor, pentru dăruirea de care dau dovadă la catedră.
În cadrul spectacolului, vor dansa şi elevii trupelor de dans tradiţional şi modern, “Busuiocul şi Iris”, ai Școlii Gimnaziale “Speciale” Paşcani, alături de voluntari de la Liceul Teoretic ,,Miron Costin”.
Pe scenă vor mai evolua:
Liceul Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iaşi trupa ”Hai la joc”
Liceul Tehnologic Special „Trinitas” Tg. Frumos trupa „Micii cutezători” şi formaţia „Brăduleţul”
Liceul Special ”Moldova”, grupul instrumental “Clasic”, solista Sara Lupchian acompaniată de Mădălina Bojoga, Andrei Țarnă și Eusebiu Toma, trupa “VOX”
Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iaşi ansamblul coral “Prietenia”
Evenimentul aflat la cea de-a doua ediţie este organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, la iniţiativa Comisiei de Învăţământ, Cercetare Ştiinţifică, Cultură şi Culte.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


