NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Monden

Drumul unei eleve din Pașcani spre arta muzicii: ”Pentru mine muzica nu înseamnă ceva anume, nu are o definiție, face parte din mine și îmi curge prin vene” (VIDEO)

Pe lângă actorii, sportivii și copiii foarte buni la învățătură din Pașcani avem și persoane care performează în lumea muzicii. Un astfel de exemplu este Lusy Ilade, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu”.

 Încă de la vârsta de 4 ani, Lusy a început să cânte, acest dar datorându-se faptului că mama ei și-a dorit nespus de mult un copil cu un talent de acest gen, spune ea. Tot mama ei fiind cea care o motivează să meargă mai departe.

Pentru mine muzica nu înseamnă ceva anume, nu are o definiție, face parte din mine și îmi curge prin vene”, ne mărturisește eleva.

Și ca să îi întărim afirmația aducem aminte și de spusele lui Nichita Stănescu: ”Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus niciodată o întrebare.”

Lusy îi mulțumește profesorului ei de muzică, Iacob Romică, fără de a cărui ajutor nu ar fi ajuns aici. Acest domn profesor a fost cel care a descoperit-o și a format-o muzical pe parcursul acestor ani, ajungând să formeze chiar și o formație: ATLAS din Pașcani, destul de căutată. Formația merge la multe evenimente, în special pe timpul verii.

Precum în toate celelalte domenii la care se poate excela și în muzică se fac destule sacrificii, după cum spune eleva, iar cel mai mare fiind timpul pe care trebuie să îl acorde pasiunii, care nu este niciodată îndeajuns, timp pe care l-ar fi putut petrece alături de familie și de prieteni.

  În viitor muzica va rămâne la sufletul ei, dar Lusy și-ar dori să facă facultatea de Litere sau de Psihologie. Însă până atunci mai este ceva timp, iar ea profită de acest lucru, cântând pentru distracție și având succes chiar și la filmulețele postate pe youtube sau pe facebook, unul dintre ele, realizat alături de un coleg de-al ei de clasă, are peste 10.000 de vizualizări.

 La finalul interviului Lusy ne-a interpretat melodia sa de suflet, care face parte din repertoriul regretatei Laura Stoica, și anume ”Mai frumoasă”.

{flv}diverse/cantareata sadoveanu_1{/flv} 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Un pășcănean la un pas de faimă. Ajută-l cu un vot să obțină un contract cu o casă de discuri celebră! (VIDEO)

Răzvan Grecu

Pașcaniul devine pentru două zile capitala modei. Mega Model România 2015 pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”

Oana Cordoneanu

Ceaiul verde și pierderea în greutate

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site