
Peste 225 de angajați din unitățile medicale din Pașcani s-au vaccinat deja. Toate dozele de care au dispus cele două spitale au fost utilizate.
La Spitalul Municipal de Urgență Pașcani sunt deja peste 200 de angajați vaccinați. Aici campania a fost demarată de luni, 4 ianuarie 2021.
Astăzi au fost utilizate toate dozele de vaccin împotriva răspândirii SARS-COV-2 și în rândul angajaților din Spitalul CF Pașcani.
Primul cadru medical care s-a vaccinat împotriva SARS-Cov-2 la nivelul municipiului Pașcani este o asistentă medicală de la Spitalul Municipal de Urgență. Ea s-a vaccinat în această dimineață, iar până la această oră nu a prezentat reacții adverse.
Unitatea medicală, în baza centralizatorului întocmit de epidemiologul unității medicale pe baza cererilor personalului medical, a primit 145 de vaccinuri. Din acestea 136 sunt destinate personalului medical din Spitalul Municipal, iar 9 pentru cadrele medicale din Spitalul Târgu Frumos.
Potrivit informațiilor oferite de biroul de presă din cadrul Prefecturii Iași, în județ au mai fost distribuite 25 de doze la Spitalul CF, 50 la Hârlău și 25 la Centrul de Preventoriu Deleni.


