
Atenție, imagini video cu impact emoțional! Polițiștii Secției 6 Rurală Pașcani, au reținut, pentru 24 de ore, două persoane implicate în violențele de la o stână de pe raza comunei Tătăruși. Tot astăzi, instanța de judecată a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cei doi au fost depuși în această seară în arestul IPJ Iași.
“În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 15 aprilie a.c., cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, de către polițiști. La aceeași dată, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora, pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Iași.
Reamintim faptul că la data de 13 aprilie, Poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la un conflict petrecut la o stână, din comuna Tătăruși.
“Din verificările efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 57 de ani, în timp ce se afla la o stână, din comuna Tătăruși, în urma unui conflict spontan avut cu doi bărbați de 34, respectiv 55 de ani, ar fi fost agresat fizic de către aceștia, ulterior fiind transportat la spital.Bărbatul de 57 de ani nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun”, se mai arată în comunicatul IPJ Iași.


