RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Domnule primar, viața luncașilor are prioritate? Când redeschideți pasarela peste calea ferată de pe strada Unirii?

Timpul trece și nimeni nu rezolvă problema cu care se confruntă de ani de zile o parte din locuitorii din suburbia unde locuiește actualul edil al municipiului.  

 

Chiar dacă Actualitatea TV a atras atenția încă din anul 2012 că traversarea căii ferate reprezintă un real pericol, nici până acum nu a fost luată vreo măsură.

  

Astăzi ne-am întors în zonă pentru a vedea încă odată la ce riscuri se expun, copiii, tinerii sau bătrânii care trec printre șinele de cale ferată. Din păcate nimic nu s-a schimbat, iar cei cu care am vorbit și-au expus opiniile.“Noi zilnic ne aducem copiii la școală că e periculos să-i lăsăm singuri când trec calea ferată. Aici s-au ântâmplat foarte multe accidente, au murit și oameni. Trebuie refăcută pasarela asta. Altă soluție nu există”, ne-a declarat Dumitru Ciurlică.

Declarațiile unor copii, nevoiți să se expună riscului, sunt sfâșietoare. Ei simt zilnic că li se poate întâmpla un accident, ce poate avea urmări tragice.„Ziua ne asigurăm când traversăm calea ferată, dar seara este foarte periculos când ne întoarcem de la școală”, au spus doi elevi.

Același sentiment este cu siguranță trăit și de părinții lor, care sunt nevoiți să îi aștepte cu frica în sân când se întorc de la ore. Până când?

Reamintim faptul că în anul 2014 un bărbat ce venea spre oraș a fost accidentat mortal de un tren, tocmai în acea zonă. Imediat după tragicul accident, primarul Dumitru Pantazi a promis că va lua măsuri pentru a redeschide pasarela, însă a uitat.

Interpelat pe acest subiect, la prezentarea bugetului din luna februarie, primarul Dumitru Pantazi s-a scuzat că pasarela se află în proprietatea CFR și de asta nu se poate interveni.

Cu toate acestea, cu stoicism, mizăm că suntem în plin an electoral și mai vociferăm încă odată găsirea unei soluții pentru zecile de luncași, printre care și elevi care merg pe această „zonă cu risc” aproape zilnic.

NewsPascani.com și Actualitatea TV va continua campania pentru redeschiderea pasarelei.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Programul de funcționare a Eco-Salubritatea Pașcani în perioada sărbătorilor de iarnă

Teona Gherasim

Mâl de jumătate de metru pe drumurile judeţene

Redacția
Încarcă...