
Conducerea sub influența alcoolului continuă să rămână una dintre cele mai întâlnite infracțiuni pe drumurile publice din județul Iași. Doi astfel de indivizi care au ignorat regulamentul rutier și s-au urcat băuți la volan au fost depistați de polițiștii pășcăneni.
La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au oprit pentru control, pe raza satului Heci, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Cercetările sunt continuate.
Tot pe data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au oprit pentru control, pe raza comunei Miroslovești, un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au acționat, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.850 lei.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, pentru consum de alcool. Au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier.


