Memorialul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britaniei va fi construit în parcul St James din Londra, chiar lângă Palatul Buckingham, a anunţat sâmbătă guvernul britanic, relatează AFP. Duminică se împlinesc doi ani de la decesul Suveranei. Regina a murit la 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, după o domnie-record de 70 de ani şi 214 zile.
Locul a fost ales „pentru semnificaţia sa istorică şi legătura sa personală cu regretata suverană”, a precizat guvernul britanic într-un comunicat oficial.
Între statuile părinților
Memorialul, ridicat lângă Malborough Gate, va fi aproape de The Mall, lungul bulevard care duce la Palatul Buckingham şi prin care trec procesiunile regale în timpul evenimentelor majore. De asemenea, va fi aproape de sediul Commonwealth, alianţa diplomatică care a fost atât de importantă pentru regină. În plus, va sta lângă statuile Regelui George al VI-lea şi a Reginei-Mamă, părinţii reginei Elizabeth a II-a, a explicat guvernul.
Monumentul este destinat să fie nu numai un monument dedicat (reginei), ci şi un spaţiu de contemplare şi comuniune”, a explicat guvernul. Acesta va fi „de o dimensiune şi o ambiţie corespunzătoare impactului Reginei Elizabeth a II-a asupra vieţii ţării, a Commonwealth-ului şi a restului lumii”,
» Citește continuarea pe pagina autorului